AM AJUNS LEHAMETEA DIN URMĂ

Pornim de la un preconcept care ne plasează în spatele realității. Să spunem că timpul  prezent a reușit să se condenseze la dimensiunea unei singure silabe, devenind incoerent poveștii. Ești prizonierul comunicării lapidare. Nu mai reușești să identifici nici un verb, substantiv, complement de nici un fel. Nu mai ai propoziții,  nu mai ai fraze. A dispărut povestea și o data cu ea au dispărut și emoțiile.

Ne situăm în imediata apropiere a cifrelor 0 și 1. Suntem inclușii limbajului calculatoarelor, rigid, inexpresiv, intolerant.

Avem căderea de a conștientiza marginea prăpastiei pe care am ajuns. Căderea nu există încă, ea își face simțită prezența în postura următorului pas. „Atenție, oprește-te! Privește de jur împrejurul tău și mai ales privește în tine! Ai grijă, exiști doar atât cât îți permiți să exiști!

Realitatea imediată îți oferă șansa trecerii prin viață cu aceeași seninătate care nu ezită să te înconjoare sau uneori să te includă, chiar.

Stăm și privim buimaci cum frunza își dă toată toamna din ea, prin căderea ce poate fi considerată singura cădere ne fatală, chiar dacă tălpile noastre îi simt zbaterea, cum ai simți pulsul din ce în ce mai stins, din ce în ce mai împăciuitor. Nu sunt chemați preoții la rădăcina copacului desfrunzit, așa cum nu sunt chemați preoții la margine patului de spital ocupat de virusul invadator.

Împletirea Naturii cu taina care ne scoate în stradă se consumă în tăcerea dintre cuvinte, umplută de fiecare dată cu durerea mută și împietrită, singurele care mai îndrăznesc să ne țină de mână.

Dincolo de tăcere, dincolo de pulsul grăbit se văd toate cusăturile din față, dar și din spate oferind ochiului imaginea grotescă a unui desen care trădează nu numai bâlbâiala, cât mai ales și inconsecvența celor care primesc bani pentru a gândi în folosul mulțimii.

Revenind în direct, de partea cealaltă a scenariului, acolo unde se consumă actul dramatic și plin de contorsiuni,  ne întâlnim cu actorii ciudați ai votului, surprinşi de logistica secolului XXI în plină desfășurare: „În aceste zile, Dacian Cioloș, în disperare, încearcă să creeze mici fricțiuni, tensiuni. Vă rog să țineți cont de faptul că lucrează doar pe manipulare. Nici Emil Boc, nici eu, nici Lucian Bode, nici Gheorghe Flutur nu s-a întâlnit cu Dacian Cioloș în aceste zile. Mai mult decât atât, chiar dacă a sunat în disperare, a sunat fără adresant, fără a dialoga cu cineva. Singurul reprezentant al PNL care poartă discuții cu Dacian Cioloș este, așa cum v-am spus, Florin Cîțu, președintele PNL, mâine după-amiază la Modrogan. Restul sunt șopârle de presă, deci, vă rog din suflet să nu țineți cont de nimic de absolut nimic din toate acestea. Nimeni, și acum sunt absolut convins că sunt în asentimentul dumneavoastră, nu vede niciun fel de soluție cu Dacian Cioloș acolo unde s-a pus moț fără a avea în spate niciun fel de coaliție”, a declarat Rareș Bogdan, în ședința de marți seară de la PNL.

„Cred că, așa cum ne-a prezentat Florin, lucrurile sunt extrem de clare. Și cred că este soluția potrivită să-i trimitem la origini, să-i trimitem la alianța toxică PSD-AUR, să caute prima dată acolo o majoritate la felul în care s-au comportat și cât de urât au atacat premierul și Partidul Național Liberal. De-asta ședința de mâine trebuie să fie probabil scurtă și clară”, a declarat Cristian Bușoi, potrivit înregistrării difuzate.

Chiar dacă o astfel de povestea nu are nimic în comun cu „timpul  prezent, care a reușit să se condenseze la dimensiunea unei singure silabe, devenind incoerent poveștii”, poate fi prelungită starea de așteptare și, mai ales, „acea stare de explicare a faptului că ești prizonierul comunicării lapidare. Nu mai reușești să identifici nici un verb, substantiv, complement de nici un fel. Nu mai ai propoziții,  nu mai ai fraze. A dispărut povestea și o data cu ea au dispărut și emoțiile.

Ne situăm în imediata apropiere a cifrelor 0 și 1. Suntem inclușii limbajului calculatoarelor, rigid, inexpresiv, intolerant”.

Ne reîntoarcem astfel la originile discursului, la clipa în care am devenit partea care ne interesează, dar nu pentru că am avea și noi un câștig, ci pur și simplu pentru că am ajuns  lehametea din urmă, am atins spaima de a fi noi înșine  focul care ne ard tălpile, asemenea focului care ne transformă în martiri.

ADI CRISTI

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.