Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, în cadrul căreia s-a discutat despre intensificarea relațiilor de colaborare în domeniile educație, tineret, sport și cercetare.
Astfel, oficialii au abordat noile perspective de colaborare în domeniile de competență ale Ministerului Educației și Cercetării, reieșind din proiectele implementate până în prezent.
În acest context, au fost menționate principalele proiecte/programe realizate cu sprijinul României, în special, cele din domeniul educației – renovarea grădinițelor, donațiile de autobuze școlare, susținerea mobilității academice, proiectul taberelor de vară pentru copii, ș.a.
Totodată, s-a vorbit și despre disponibilitatea părților de a reactualiza și semna unele tratate pe domeniile de competență, printre care: Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice; Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării al României în domeniile cercetării, dezvoltării și inovării și Protocolul de colaborare dintre Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Educației al României pentru perioada 2021–2025.
(sursa:www.infoprut.ro)