Peste 33 la sută din chișinăuieni s-au vaccinat împotriva COVID-19

Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. În municipiul Chișinău a crescut numărul locuitorilor care s-au imunizat cu prima doză de vaccin, transmite MOLDPRES.

Șeful interimar al Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei capitalei, Boris Gâlcă, a declarat astăzi în cadrul ședinței serviciilor municipalității că numărul locuitorilor care s-au imunizat cu prima doză de vaccin este în creștere, însă este insuficient pentru a se crea o imunitate în masă. „Datele statistice arată că am depășit cifra de 33 la sută din totalul locuitorilor municipiului Chișinău vaccinați. În ultima perioadă, numărul celor imunizați cu prima doză a crescut. Este un lucru îmbucurător, însă cifra este insuficientă pentru crearea unei imunități în masă”, a declarat Gâlcă.

Oficialul a precizat că se constată un flux mare de cetățeni care se imunizează la punctele de vaccinare mobile din municipiul Chișinău și a solicitat autorităților locale continuarea acestui proiect.

Astăzi, în intervalul orelor 10:00-18:00, cele două puncte de vaccinare mobile se vor afla în următoarele locații: troleibuzul va fi în sectorul Râșcani, bd. Moscova, adiacent restaurant „McDonalds”, iar autobuzul se va deplasa în orașul Cricova, str. Chișinăului 108, adiacent Centrul de Sănătate.