Proiect FILIT: poezia clasică, pretext pentru poezia contemporană

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași lansează un nou proiect editorial, colecția „Parodii originale”. Cincizeci de poeți contemporani au fost invitați să scrie câte un poem în stil propriu, pornind de la un titlu original și un vers la alegere din opera patronilor de muzee literare ieșene: Vasile Alecsandri, Otilia Cazimir, Mihai Codreanu, Mihai Eminescu și George Topîrceanu.

Au rezultat cinci volume colective, grupate în jurul celor cinci poeți clasici, alcătuind colecția „Parodii originale”, apărută la Editura Muzeelor Literare. La proiect au contribuit: Bogdan Alexandru-Stănescu, Vlad Alui Gheorghe, Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Șerban Axinte, Vasile Baghiu, Lavinia Bălulescu, Svetlana Cârstean, Ruxandra Cesereanu, Rita Chirian, Marius Chivu, Dan Coman, Teodora Coman, Ana Donțu, Andrei Dósa, Domnica Drumea, Lia Faur, Diana Geacăr, Irina Georgescu, Bogdan Ghiu, Silvia Grădinaru, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Cristina Hermeziu, Florin Iaru, Diana Iepure, Ligia Keșișian, Claudiu Komartin, Ștefan Manasia, Marin Mălaicu-Hondrari, Antonia Mihăilescu, Emilia Nedelcoff, Ioana Nicolaie, Cosmin Perța, Simona Popescu, Andra Rotaru, Robert Șerban, Dan Sociu, Moni Stănilă, Monica Stoica, Livia Ștefan, Olga Ștefan, Iulian Tănase, Răzvan Țupa, Alexandru Vakulovski, Mihail Vakulovski, Radu Vancu, Lucian Vasiliu, Matei Vișniec, Miruna Vlada.

Despre colecție, criticul Bogdan Crețu a declarat: Douăzeci și cinci de poete și douăzeci și cinci de poeți de azi au inclus în meniul lor clasicii. Uneori au făcut-o parodic, ludic, dar cel mai adesea și-au asumat la modul sobru câte un vers din Alecsandri, Eminescu, Topîrceanu, Codreanu, Cazimir. Ce a ieșit e poezie adevărată, în cel mai actual limbaj posibil, despre lumea noastră, cu tensiunile și anxietățile și dilemele ei sau cu bucuriile ori mulțumirile ei, mărunte sau mari, în care câte un vers sună ultra-cunoscut. Vechi, dar totodată inedit, pentru că în acest fel poezia fixată în tradiție devine cât se poate de nouă. E un proiect surprinzător, o provocare frumoasă, atât pentru cei care au ridicat mănușa, dar și pentru cititori. Dar mai ales e o idee care a prilejuit cinci cărți de poezie contemporană de foarte bună calitate.

Prezentarea Parodiilor originale va avea loc în Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, sâmbătă, 23 octombrie, cu începere de la 12:30, la Casa Muzeelor din Iași. La eveniment vor participa o parte din poeții care au contribuit la realizarea colecției.