Iohannis: Am decis să convoc o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali pentru instituirea unor măsuri restrictive

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, miercuri, va avea loc o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei de COVID-19 pentru instituirea unor măsuri „clare, restrictive”.

„Am decis să convoc mâine o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor”, a informat şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

 

Marţi, România a înregistrat cifre record de îmbolnăviri de COVID-19, dar şi de decese la persoane infectate cu SARS-CoV-2.

„18.863 – nu este un simplu număr, sunt 18.863 de inimi de români care de astăzi bat cu teamă de necunoscut, cu teama că sunt bolnavi de COVID-19, fiecare dintre ei cu familii şi oameni dragi, care poate au luat şi ei, la rândul lor, boala. 574. Nu este un simplu număr, sunt 574 de inimi de români care au încetat să mai bată fiindcă au pierdut lupta cu acest virus ucigaş. Oameni care, în urmă cu doar câteva săptămâni, se bucurau de viaţă, visau şi îşi făceau planuri de viitor, lasă acum în urmă lacrimile şi disperarea celor care le plâng moartea. Mame şi taţi despărţiţi definitiv de copiii care niciodată nu vor putea fi consolaţi de pierderea părinţilor. Oameni care îi pierd pe cei pe care îi iubesc, fără să mai apuce să-şi ia rămas bun, oameni care îngroapă acum alături de cei dragi şi o parte din sufletul lor. 1.805. Nu este un simplu număr, sunt 1.805 de români care se luptă minut de minut pentru fiecare respiraţie, pentru fiecare gură de aer. Toate acestea, 18.863 de cazuri noi de îmbolnăviri de COVID-19, 574 de decese, 1.805 cazuri la secţiile de terapie intensivă sunt doar raportările zilei de astăzi. În realitate, sunt milioane de români afectaţi, cu vieţile schimbate de multe ori ireversibil de efectele acestei pandemii. Spitale arhipline, secţii de terapie intensivă care nu mai fac faţă, medici epuizaţi”, a spus Iohannis.

El a adăugat că valul patru al pandemiei de COVID-19 se dovedeşte mult mai agresiv chiar şi decât cele mai pesimiste aşteptări şi prognoze.

Potrivit şeful statului, pregătirea pentru valul patru al pandemiei, pe fondul unei campanii de vaccinare anti-COVID care s-a mişcat „mult prea lent”, a fost „deficitară”, cauzele fiind multiple.

„Şi dacă vedem cine şi ce a greşit, acum ceea ce mai contează este să reuşim să depăşim această mare cumpănă. Este alarmantă lipsa de acţiuni concrete din partea autorităţilor şi cifrele de astăzi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum. (…) Este o perioadă a suferinţei, o dramă naţională de proporţii teribile. Nu avem însă altă opţiune decât să o depăşim”, a transmis preşedintele.

În opinia sa, prioritatea zero este salvarea vieţii oamenilor, protejarea sănătăţii celor vulnerabili şi a celor bolnavi, pe care asistenţa medicală îi poate ajuta să depăşească cu bine această maladie.

„Orice alte teme trec în plan secund, nimic, nimic nu este mai presus de viaţă şi trebuie să facem tot ce este omeneşte posibil, chiar şi în ceasul al doisprezecelea, pentru a o proteja”, a menţionat Klaus Iohannis.

El a evidenţiat că personalul medical duce o luptă epuizantă pentru viaţă, adăugând că nici sistemele medicale performante din ţări cu o infrastructură sanitară dezvoltată nu pot face faţă unui număr atât de mare de îmbolnăviri, motiv pentru care a fost solicitat ajutor extern.

„Suntem recunoscători tuturor statelor care ne vin în sprijin”, a arătat şeful statului. AGERPRES