Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut marţi, graţie unor prognoze care arată condiţii meteo favorabile şi intensificări ale vântului, ceea ce ar urma să ajute sistemul energetic european care s-a confruntat cu o situaţie tensionată în ultima perioadă, transmite Bloomberg.
Vremea caldă de la începutul sezonului de încălzire pentru iarnă va ajuta la reducerea impactului unor livrări reduse de gaze naturale din Rusia şi al redirecţionării spre Asia a livrărilor de gaze lichefiate. În plus, turbinele eoliene din Marea Britanie şi Germania ar urma să producă joi cantităţi record de energie electrică.
În aceste condiţii, la bursa din Olanda cotaţiile futures la gaze naturale au scăzut marţi cu 3,7% până la 90,49 euro pentru un Megawatt oră în timp ce în Marea Britanie cotaţiile au scăzut cu 8%. De asemenea au scăzut şi cotaţiile futures la cărbune şi preţurile energiei electrice în Germania, cea mai mare piaţă din Europa.
„Începând din noiembrie, cu fiecare lună în care temperaturile vor fi peste media normală, balanţa globală a gazelor naturale se va calma, ceea ce va elimina o mare parte din recenta creştere a preţurilor la gaze naturale şi petrol”, susţin analiştii de la JP Morgan Chase & Co.
Potrivit prognozelor realizate de The Weather Co., temperaturile în Europa de Nord-Vest ar urma să fie peste media sezonieră până joi şi de asemenea peste, sau în apropiere, de nivelul normal până la finele lunii noiembrie.
Separat, analiştii de la Bloomberg prognozează că joi producţia de energie a turbinelor eoliene din Germania va depăşi 52 de Gigavaţi iar în cazul parcurilor eoliene din Marea Britanie va trece de 17 Gigavaţi. AGERPES