Grupul de Comunicare Strategică: La acest moment nu sunt paturi ATI libere pentru pacienţii cu COVID

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, miercuri, că nu există, la acest moment, paturi ATI libere în ţară, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.

„În data de 20 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1668 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 370 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 145 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19.  Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Conform sursei citate, 1.799 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.
„La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2. Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a precizat GCS.
(sursa:www.news.ro)