Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a actualizat numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în unitățile de învățământ de pe raza județului Iași.
Astfel, potrivit raportării DSP, miercuri, 20 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistrate 84 de cazuri de antepreșcolari/preșcolari confirmați COVID-19, din care patru cazuri de antepreşcolari şi 80 de cazuri de preşcolari.
În ceea ce priveşte numărul elevilor confirmați cu COVID-19, situaţia era următoarea: 256 elevi din clasele I-IV, 1.012 elevi din clasele V-XII, 14 cazuri la şcoala post-liceală sanitară, un caz la şcoala profesională şi 45 de studenţi, în total 1.328 de cazuri.
La acestea se adaugă 317 cadre didactice confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi 69 de persoane din cadrul personalului didactic auxiliar/personal nedidactic.
În judeţul Iaşi există, la această oră, 170 de grupe de învățământ preșcolar, primar care au cursuri suspendate din cauza confirmării unor cazuri de infectare cu noul coronavirus, 344 de clase de învățământ gimnazial, liceal, profesional sau postliceal care au cursuri suspendate din cauza confirmării unor cazuri de infectare cu noul coronavirus, la care se adaugă Colegiul Economic Administrativ Iaşi, Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” Iaşi, Colegiul Naţional “Garabet Ibrăileanu” Iaşi, Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 18 Iaşi, Şcoala Postliceană Sanitară “Aprendis” Iaşi. Unități care au cursurile suspendate conf. art. 3 (2), în situații justificate de infrastructură și resursele existente, la solicitarea unității și cu aprobarea ISJ Iași: Liceul Special “Moldova” Târgu Frumos, Şcoala Gimnazială “Otilia Cazimir” Iaşi şi Şcoala Gimnazială nr. 41 Iaşi.
În unităţile şcolare menţionate au fost luate măsuri de prevenire şi combatere a răspândirii virusului: izolarea cazurilor confirmate, igienizarea şi dezinfecţia spaţiilor unităţilor şcolare (clase, holuri, toalete), reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală şi portul măştii de protecţie. (E.M.)