Preşedintele PSD, deputatul Marcel Ciolacu, anunţă că s-a vaccinat, miercuri, cu a treia doză de vaccin anti-COVID, alături de liderul social democrat imunizându-se şi secretarul general al partidului, Paul Stănescu, şi alţi membri ai PSD.
Într-o postare pe Facebook, deputatul Marcel Ciolacu anunţă că şi-a făcut a treia doză de vaccin anti-COVID şi face apel la români să se vaccineze şi să se testeze atunci când au semne de boală.
„Astăzi, am făcut doza 3 de vaccin. Am mers, după vot, împreună cu Paul Stănescu, secretarul general al PSD, şi mai mulţi colegi din Parlament. Vă îndemn pe toţi să vă vaccinaţi şi să vă testaţi la cea mai mică suspiciune! Sunt cele mai simple şi la îndemână căi pentru a depăşi această perioadă neagră. Fiecare dintre noi trebuie să se gândească la sănătatea sa şi a familiei sale. Şi să acţioneze pentru binele tuturor”, a transmis Marcel Ciolacu.
(sursa:www.news.ro)