Mai multe tipuri de medicamente pentru tratamentul împotriva COVID-19, aflate în stocurile Austriei, au fost oferite României prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Recepția donațiilor a fost realizată de Inspectoratul general pentru Situații de Urgență (IGSU).
Solidaritatea europeană materializată prin acțiuni concrete de sprijin ale tuturor țărilor afectate de situații de urgență diverse a reprezentat și continuă să reprezinte de o manieră prioritară pasul premergător către ceea ce numim în managementul situațiilor de urgență, revenirea la starea de normalitate.
Astfel, la solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, 20 octombrie 2021, 1075 de cutii de diferite tipuri de medicamente benefice tratării pacienților aflați în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2, aflate în stocurile Austriei au ajuns în România.
Austria a asigurat transportul medicamentelor în România. Acestea au ajuns în cursul acestei seri la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției-CNCCI. Recepția acestor donații a fost realizată de către IGSU, urmând ca medicamentele să intre în stocurile UNIFARM, ca mai apoi aceștia să asigure distribuția lor către unitățile sanitare din București și din țară.
La activitatea de recepție au participat ambasadorul Republicii Austria în România E.S. doamna Adelheid FOLIE și secretarul de stat, șeful DSU, dr. Raed ARAFAT.
Mulțumim Comisiei Europene, Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC) și Austriei pentru sprijinul oferit în combaterea efectelor generate de virusul SARS-CoV-2.
(sursa:www.doctorulzilei.ro)