Ciclon atlantic în Moldova: Vremea se răcește simțitor și vin înghețuri

Vremea se răcește simțitor. Dacă vineri se prevăd temperaturi de la +17 la +22 de grade, pe timp de zi, atunci duminică, 24 octombrie, maximele nu vor trece de +10 grade Celsius.

Noaptea vor fi înghețuri. Temperaturile vor coborî până la -3.

Valentina Belidina, inginer-sinoptician la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), a declarat pentru IPN că teritoriul Republicii Moldova este traversat de un ciclon atlantic, transmite Știri.md.

Temperaturile cu minus programate pentru săptămâna următoare sunt în limita normelor pentru sfârșit de octombrie, având în vedere că până acum norma climatologică era depășită cu 3-8 grade.

Spre deosebire de alți ani, în acest sfârșit de octombrie nu vor fi precipitații, a specificat inginerul-sinoptician.

În perioada 25-27 octombrie, ziua se vor înregistra de la +7 până la +10 grade, în zona de nord a Republicii Moldova, de la +8 la +11 grade ­– în centrul țării și de la +9 la +12 grade – în sud.

(sursa:www.stiri.md)