Iohannis: Am decis să îl propun candidat de prim-ministru pe domnul Nicolae Ciucă

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat oficial joi nominalizarea actualului ministru al Apărării Nicolae Ciucă, propus de PNL, pentru funcţia de premier. Nicolae Ciucă, prezent şi el la Palatul Cotrceni, a declarat că va negocia cu toate forţele responsabile pentru a alcătui Guvernul într-un timp foarte scurt.

”Am fost foarte mulţumit şi bucuros că PNL a venit cu o nouă abordare, s-a votat acolo, în unanimitate, un candidat care mi-a fost propus, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Analizând întreaga situaţie, şi trăgând concluziile care se impun, am decis să îl propun candidat de prim-ministru pe domnul Nicolae Ciucă”, a afirmat preşedintele.

Preşedintele a calificat discuţiile de joi ca fiind considerabil mai bune decât ultimele discuţii.
”Am reiterat la fiecare întâlnire că acum este nevoie de o soluţie, reală, acum, criza politică trebuie să se încheie, e nevoie de un Guvern care să rezolve problemele care îi preocupa şi pe români, trebuie să terminăm cu această criză, a durat prea mult, este inadmisibil să continuăm în acest sens”, a spus preşedintele.
Klaus Iohannis a arătat că avem o criză pandemică, iarna bate la uşă, preţurile la energie cresc şi este nevoie de un guvern cu puteri depline pentru a pune în practică soluţiile pe care autorităţile le-au gândit.
La declaraţia preşedintelui a fost prezent şi premierul desemnat.
”Am înţeles încredinţarea acestui mandat ca un gest de responsabilitate, pentru a putea depăşi situaţia de criză, pentru ca cetăţenii să benefieze de tot ceea ce poate un guvern în deplinătatea sa să facă în acţiunile pe care le întreprinde”, a declarat premierul desemnat, Nicolae Ciucă.
El a anunţat că va negocia cu toate forţele responsabile, astfel încât într-o perioadă cât mai scurtă să reuşim să fie format  Guvernul şi să fie aprobat de Parlament.
(sursa:www.news.ro)