792.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson vor ajunge în România

Un număr de 792.000 de doze de vaccin Janssen, de la compania farmaceutică Johnson&Johnson, vor ajunge miercuri la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale, menţionează sursa citată.

„Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului ‘Cantacuzino’ este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, se arată în comunicat.

Până în prezent, 2.098.900 de doze Janssen au fost recepţionate, iar 1.237.488 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

CNCAV menţionează că alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. AGERPRES