Asociația Culturală „Sonos Alumni” împreună cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) Iaşi anunţă organizarea în perioada 18-20 noiembrie, în sistem online, a celei de-a V-a ediţii a Concursului Național de Interpretare „Eduard Caudella”, eveniment ce se adresează studenților și masteranzilor din instituțiile de învățământ superior de muzică din România.
Inițiat cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști muzicieni aflați la început de carieră, precum și pentru a valorifica repertoriul românesc destinat muzicii de cameră, instrumentelor cu rol solistic și vocii, concursul se adresează tuturor categoriilor de instrumente (vioară și corzi grave, pian și canto, instrumente de suflat și percuție), urmând o succesiune trienală (fiecare categorie menționată repetându-se o dată la trei ani).
“În cele patru ediții trecute ne-am bucurat de un real succes, laureații beneficiind de premii importante, de vizibilitate pe scena națională a instituțiilor de profil, de public numeros și entuziast în sală, dar și în online (ediția trecută), impresie datorată numeroaselor vizualizări și feedback-uri pozitive transmise, un imbold pentru noi, organizatorii, în a continua povestea, în a crea energii în afara sălii de studiu, o rampă de lansare pe scena valorilor naționale interpretative. După rezonanța pozitivă a ediției suport de anul trecut, constrânși de contextul actual, considerăm oportună desfășurarea online a ediției actuale, cu înregistrări calitative ce vor pune în valoare tehnica și nivelul de performanță al fiecărui participant. În acest an, Asociația Culturală Sonos Alumni vine în întâmpinarea tinerilor interpreți prin organizarea Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella” – ediția a V-a, online. Acesta se adresează studenților și masteranzilor din instituțiile de învățământ superior, domeniul Artistic, fiind organizat pe următoarele secțiuni: Pian, Instrumente de suflat, Percuție și Muzică de Cameră”, precizează organizatorii într-un comunicat.
În acest an, juriul este alcătuit din personalități ale muzicii academice românești, profesori în instituții de învățământ superior vocațional din Iași, Cluj și București, fiind prezidat de conf. univ. dr. Ciprian Ion, decan al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice.
Regulamentul concursului poate fi accesat de pe link-ul: http://sonosalumni.ro/concursul-eduard-caudella/regulament-concurs/
Formularul de înscriere poate fi accesat de pe pagina oficială a Concursului, prin link-ul: https://forms.office.com/r/5rmpF37SD7. Înscrierile vor avea loc până la data de 12 noiembrie 2021, iar evaluarea concurenților se va realiza în perioada 14-20 noiembrie.
“Gala laureaților” va avea loc sâmbătă, 20 noiembrie, la ora 19.00, și va putea fi vizionată pe pagina de Facebook a festivalului, în cadrul unei emisiuni online, unde membrii ai juriului vor fi invitați, pentru prezentarea rezultatelor. În cadrul acestei emisiuni, vor fi difuzate înregistrările laureaților.
Premiile ediției dina cest an sunt în cuantum de 10.000 lei, după cum urmează: premiul I – 1.000 de lei, premiul al II-lea – 800 de lei, premiul al III-lea – 600 de lei.
.