Deputatul PNL Ionel Dancă a anunţat joi că a demisionat din grupul parlamentar al formaţiunii, urmând să activeze ca deputat neafiliat.
„În această dimineaţă mi-am scris demisia din grupul parlamentar al PNL la Biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi începând cu data de astăzi sunt un parlamentar liber al PNL şi voi activa în calitate de deputat neafiliat. Practic, noi, în PNL, am fost în faţa oamenilor cu un mesaj şi cu un program de guvernare care a primit votul de încredere al românilor la alegerile parlamentare din 2020, în singura formulă legitimă de guvernare alături de coaliţia de guvernare formată din PNL, USR şi UDMR. Românii ne-au dat acest vot pentru a guverna România patru ani şi pentru a pune în aplicare programul de guvernare. Ceea ce se întâmplă în aceste zile nu are nicio legătură cu votul românilor. Prin urmare, ca gest de protest faţă de noua conducere a PNL, care în parteneriat cu preşedintele României, Klaus Iohannis, au aruncat ţara în haos şi au distrus coaliţia de guvernare, au abandonat programul de guvernare şi măsurile incluse în acest program, m-am depus astăzi demisia din grupul parlamentar al PNL”, a declarat Dancă, la Palatul Parlamentului.
El a spus că sunt „mai mulţi parlamentari ai PNL care îl vor urma în această decizie în perioada următoare” pe Ludovic Orban, dar nu a dat alte detalii privind o viitoare plecare din partid.
„Vor mai fi şi alţi parlamentari. (…) Noi, din punctul nostru de vedere, vrem să transmitem un semn clar că ne delimităm de această conducere a PNL, care a dus PNL în gard, a dus ţara în haos, a distrus coaliţia de guvernare. Suntem pe marginea unei prăpăstii din punct de vedere sanitar. De 4 luni nu se mai guvernează în România. De 4 luni toate forţele văzute şi nevăzute ale sistemului de putere din România au avut un singur obiectiv – să-l schimbe de la conducerea PNL pe Ludovic Orban”, a afirmat deputatul.
Ionel Dancă susţine că „noua conducere a PNL merge în genunchi, cerşind sprijin la PSD cu căciula în mână” şi, „culmea umilinţei” pentru votanţii PNL, această solicitare să fie refuzată.
„Eu nu pot fi părtaş la umilinţa PNL şi a trădării aşteptărilor românilor în aceea ce priveşte PNL. Guvernarea PNL a eşuat în ceea ce priveşte soluţiile de combatere a infecţiilor cu coronavirus. În ceea ce priveşte gestiunea pandemiei, suntem practic într-un dezastru sanitar, dar şi în alte sectoare prioritare pentru România guvernarea exercitată de noua conducere a PNL a abandonat toate măsurile şi programele de sprijin pentru români. (…) În 2020, sub conducerea guvernului Orban, am gestionat bine ţara în situaţie de pandemie şi am adoptat măsurile care au salvat România de la un colaps economic şi am creat condiţiile pentru relansarea, regândirea creşterii economice din acest an”, a explicat Dancă.
El a susţinut că programele şi măsurile adoptate în 2020 pentru mediul economic pentru IMM-uri, pentru sectorul energetic, pentru sectorul de investiţii au fost abandonate în acest an, iar măsurile de compensare pentru sectorul HORECA nu sunt puse în practică.
„România în această perioadă trebuia să demareze programe serioase pentru creşterea producţiei de energie, pentru că problema nu este doar la nivelul european. Această creştere a preţurilor vine dintr-o subcapacitate a energiei faţă de cerere, iar România are posiblitatea de a dezvolta capacităţi de producţie care să ducă la scăderea preţurilor la energie. (…) Obiectivele de investiţii în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, de autostrăzi sau de spitale, deşi am lăsat la sfârşitul anului 2020 proiectele la cheie, ele în momentul de faţă au un ritm mult prea lent de realizare. (…) Sunt probleme grave care au fost abandonate de guvernarea din această perioadă, iar noua conducere a PNL este desprinsă de aceste probleme, este desprinsă de realitate şi nu vine cu soluţii reale şi legitime la problemele românilor”, a spus parlamentarul.
În ceea ce priveşte PNRR, el susţine că, „deşi am plecat campioni” în elaborarea acestuia, am ajuns printre ultimele state din UE care vor primi aprobarea acestui plan în perioada următoare”.
În opinia acestuia, are loc, „în spatele porţilor închise de la Vila Lac, o negociere nelegitimă, netransparentă între PNL şi PSD pentru un guvern minoritar sau cu participare disimulată a PSD la guvernare alături de PNL”.
„Eu nu voi vota un guvern în alianţă cu PSD, fie pe masă sau pe sub masă. (…) În urma rezultatului de la alegerile parlamentare, singura coaliţie de guvernare posibilă şi legitimă în Parlamentul României este coaliţia formată în jurul PNL, cu USR şi UDMR. Vedem că alte soluţii nu se pot realiza în momentul de faţă. O altă soluţie de guvernare, un guvern minoritar cu sprijin PSD, este o soluţie care nu respectă votul românilor dat PNL”, a precizat deputatul. AGERPRES