Simpozionul Naţional „Ceramică, sticlă, porţelan şi piatră: Deteriorare şi Conservare”, la Palatul Culturii

Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iaşi, sub auspiciile Ministerului Culturii, organizează, vineri, 29 octombrie, începând cu ora 12.00, Simpozionul „Ceramică, sticlă, porţelan şi piatră: Deteriorare şi Conservare”.

Evenimentul se va desfășura online, reunind pe platforma zoom specialiști din muzee, universități, institute de cercetare, culte, cu preocupări în domeniul restaurării–conservării, cercetării și valorificării patrimoniului cultural.

Programul simpozionului, care se adresează deopotrivă specialiștilor și publicului larg, include și vernisajul expoziției „Cucuteni 2021”, care va avea loc la ora 11.00, la Muzeul de Istorie a Moldovei. Expoziția va putea fi vizitată în perioada    29 octombrie – 5 decembrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet), respectând normele impuse în contextul pandemiei.

Acest proiect expozițional aduce în faţa publicului piese valoroase din patrimoniul cultural naţional, ca urmare a activității de cercetare şi conservare – restaurare, evidențiind astfel, noi metode, tehnici şi materiale specifice domeniului.