A plecat dintre noi şi Carmen Steiciuc, cea care a avut grijă de teatrul sucevean chiar de la înfiinţarea sa

Managerul Teatrului „Matei Vişniec”, Carmen Steiciuc, a murit luni, anunţă ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu.

„COVID-19 continuă să facă victime şi e extrem de dureros să tot pierdem fiinţele dragi. Astăzi a plecat dintre noi şi Carmen Steiciuc, cea care a avut grijă de teatrul sucevean chiar de la înfiinţarea sa. Teatrul „Matei Vişniec” este astăzi o mărturie a pasiunii sale şi a implicării în lumea culturală suceveană. Poetă, director al revistei „Bucovina literară”, organizator al Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, a fost licenţiată a trei facultăţi, urmând şi un doctorat în teatrologie. Din păcate, drumul său s-a oprit prea repede, iar nouă ne mai rămâne doar să îi mulţumim pentru munca depusă şi să îi păstrăm memoria vie. Drum lin, Carmen Steiciuc!”, a scris Gheorghiu pe Facebook. AGERPRES