Cel puţin şase persoane au murit şi zeci sunt date dispărute la Lagos, după ce o clădire înaltă aflată în construcţie s-a prăbuşit

Cel puţin şase persoane au murit şi zeci sunt date dispărute la Lagos, capitala comercială a Nigeriei, după ce luni o clădire înaltă aflată în construcţie s-a prăbuşit, relatează Reuters.

Bilanţul de şase decese a fost anunţat marţi de şeful serviciilor pentru situaţii de urgenţă, Olufemi Oke-Osanyintolu, potrivit căruia echipele de intervenţie caută în continuare supravieţuitori.

 


Oficialul a mai spus că patru persoane au fost scoase în viaţă de sub dărâmături şi că alte trei au fost tratate pentru răni uşoare la faţa locului.

Acest imobil rezidenţial de 21 de etaje situat pe una dintre străzile de lux din Lagos s-a prăbuşit luni după-masă în timp ce zeci de muncitori se aflau pe şantier.

Potrivit martorilor, aproape 100 de persoane sunt date dispărute.

 

Poliţia deplasată la faţa locului a transmis că nu se cunoaşte deocamdată cauza prăbuşirii, potrivit AFP.

 

Foto: (c) Akintunde Akinleye/EPA


Autorităţile statului Lagos au anunţat deschiderea unei anchete.

Cazurile de prăbuşire a unor clădiri sunt frecvente în Nigeria, cea mai populată ţară din Africa, din cauza nerespectării reglementărilor în materie de construcţie şi a calităţii proaste a materialelor folosite. AGERPRES