Fiscul a demarat acțiuni de recuperare a creanțelor persoanelor fizice

Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a informat contribuabilii persoane fizice-cetățeni, care înregistrează restanță la achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și/sau impozitului funciar, despre demararea acțiunilor de recuperare a creanțelor respective. Termenul limită de achitare a obligațiilor fiscale menționate a fost depășit, acesta fiind data de 30 iunie 2021, transmite MOLDPRES.

„În vederea eliberării avizului de plată corespunzător situației curente, rugăm să vă adresați la Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale (SCITL) din primăria în raza de administrare a căreia sunt amplasate bunurile imobiliare sau la Direcția deservire fiscală în raza de administrare pentru a primi informația privind suma restantă”, indică SFS.

Potrivit instituţiei, achitarea poate fi efectuată prin diverse modalități: în numerar, la cea mai apropiată instituție financiară; prin intermediul terminalelor de plată sau oficiului poștal; on-line, prin Serviciul guvernamental de plăți electronice MPay (www.mpay.gov.md) sau prin intermediul paginii oficiale a SFS (www.sfs.md), compartimentul ,,Servicii”, categoria ,,persoane fizice”, subcompartimentul ,,Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni”; Internet Banking/aplicație mobilă a instituției financiare care vă deservește, cu selectarea serviciului Mpay.

Totodată, Fiscul menţionează că, în scopul facilitării utilizării modalităților on-line de achitare, a fost elaborat Ghidul privind achitarea impozitelor și taxelor prin intermediul serviciului MPay și serviciului electronic „Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice cetățeni”.

Suplimentar, în cazul neachitării restanțelor la bugetul public național, Serviciul Fiscal de Stat va fi nevoit să aplice prevederile Codului fiscal în partea ce ține de executarea silită a plăților, precizează sursa citată.