Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia asupra faptului că măsura de stabilire a unui prag vaccinal e necesară, dar nu suficientă, având în vedere faptul că decizia privind deschiderea unei şcoli cu prezenţă fizică ar trebui să depindă de mai mulţi parametri, precum incidenţa de la nivel local, infrastructura sanitară, capacitatea de testare şi de menţinere a distanţării fizice.
„De aceea, solicităm autorităţilor sanitare să dezvolte un algoritm în baza căruia şcolile să decidă în ce format vor continua cursurile, luând în calcul mai mulţi factori, inclusiv vaccinarea din rândul personalului”, se arată într-un comunicat al Consiliului Naţional al Elevilor, transmis vineri AGERPRES.
În opinia Consiliului Naţional al Elevilor, „redeschiderea şcolilor cu prezenţă fizică impune şi o serie de măsuri de prevenţie şi de protecţie suplimentare, cum ar fi testarea periodică a tuturor elevilor şi profesorilor, lucru care nu va fi posibil în următoarele săptămâni, având în vedere tergiversarea procedurii de licitaţie, achiziţie şi livrare a testelor non-invazive pe bază de salivă, dar şi a publicării unor proceduri clare referitoare la modalitatea de administrare a acestora”.
„Ne aflăm, din nou, în situaţia în care şcolile nu sunt pregătite nici pentru cursuri online, nici pentru cursuri în format fizic. Mai sunt doar două zile până la începerea şcolii, ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii nu a fost semnat, iar cadrul legal nu există la acest moment. Şcoala are nevoie de predictibilitate, de asumare şi de măsuri racordate la realitate, nu de hotărâri luate de dragul de a fi luate”, afirmă Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.
(sursa:AGERPRES)