Filiala PNL Iași susține un guvern construit în jurul PNL, cu un premier liberal

Biroul Politic Județean al PNL Iași a adoptat o rezoluție de susținere a unui guvern construit în jurul Partidului Național Liberal, cu un premier liberal și având obiective precise și asumate pentru stabilitate guvernamentală și care să răspundă în mod real nevoilor comunităților locale. În document se mai precizează că filiala județeană a PNL Iași consideră că trebuie să primeze interesul național al cetățenilor, cu atât mai mult în această perioadă de grea încercare economică și sanitară. „Proiectele Iașului și a regiunii de Nord-Est sunt cele care cântăresc cel mai mult în mandatul nostru. Autostrăzile A7 și A8, Spitalul Regional de Urgență Iași, noul stadion și sala polivalentă, sediul nou pentru Operă, Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, marile proiecte de infrastructură, până la cele de dezvoltare ale comunităților locale prin programul Anghel Saligny, acestea sunt și rămân elementele care definesc limbajul filialei județene PNL Iași. Partidul Național Liberal s-a angajat în găsirea celor mai bune soluții pentru combaterea crizei sanitare și economice provocate de pandemie, pentru plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pentru susținerea mediului de afaceri și pentru identificarea de programe guvernamentale de sprijinire a comunităților locale. Un guvern stabil creat în jurul PNL, cu un premier liberal și o strategie guvernamentală îndreptată către nevoile reale ale cetățenilor este soluția cea mai bună pentru rezolvarea urgențelor imediate ale României: revenirea economică și depășirea problemelor generate de pandemie. Prin votul unanim dat astăzi, filiala județeană a PNL Iași aderă la opinia că nevoile reale ale cetățenilor trebuie puse pe primul loc în negocierile cu partidele politice și în procesul de vot care urmează a avea loc în Biroul Politic Național. Partidul Național Liberal rămâne un partid responsabil, făcând eforturi pentru a avea un Guvern votat cu atribuții depline, care să traverseze cu bine România peste amenințarea pandemică și realizarea programelor de investiții promise pentru dezvoltarea macroeconomică și locală”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Iaşi. (E.M.)