AUR consideră condiţionarea redeschiderii fizice a şcolilor de gradul de vaccinare a personalului unităţilor de învăţământ ca fiind „discriminatorie”

AUR consideră condiţionarea redeschiderii fizice a şcolilor de gradul de vaccinare a personalului unităţilor de învăţământ ca fiind „discriminatorie”, susţine că afectează în special mediul rural şi solicită Ministerului Educaţiei să renunţe la această decizie.

„AUR consideră impunerea cotei de 60% cadre didactice vaccinate ca fiind discriminatorie şi care afectează în special mediul rural, unde elevilor oricum li s-a încălcat dreptul constituţional la învăţământ în ultimii doi ani, din cauza lipsei de acces la tehnologie. Informaţiile culese de AUR de la sindicatele cadrelor didactice arată ca majoritatea şcolilor care vor rămâne închise sunt în mediul rural. În acest context, AUR cere de urgenţă Ministerului Educaţiei să revină asupra deciziei impuse de Raed Arafat”, precizează reprezentanţi AUR, luni, într-un comunicat transmis AGERPRES.

În opinia senatorului Claudiu Târziu, copreşedinte al AUR, condiţionarea redeschiderii fizice a şcolilor de statutul vaccinal al personalului unităţilor de învăţământ este „şi profund imorală, autorităţile încercând să transfere vina pentru incompetenţa şi nesocotinţa lor către cele mai vulnerabile categorii profesionale, învrăjbind profesorii cu părinţii şi sporind tensiunea socială aflată oricum la cote ample”. AGERPRES