Un concert online dedicat marcării a 130 de ani de la naşterea şi 50 de ani de la stingerea din viaţă a marelui compozitor, profesor, dirijor Mihail Jora va putea fi urmărit luni, informează Muzeul Colecţiilor de Artă într-o postare pe Facebook.
Concertul va fi transmis din colecţia „Elena şi Anastasie Simu” din cadrul Muzeul Colecţiilor de Artă, pe pagina de Facebook a instituţiei muzeale şi pe pagina Muzeul Naţional de Artă al României, precum şi pe noul site al Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România (musicrit.ro), care se va lansa cu această ocazie.
Organizat de UCRRM, evenimentul marchează şi 80 de ani de la „Concertul închinat Maestrului Mihail Jora cu prilejul împlinirii a 50 de ani”. Festivitatea, organizată de viitorul dirijor de clasă mondială Constantin Silvestri, a avut loc pe 8 noiembrie 1941.
„Este pentru prima oară când se re-editează concertul aniversar-eveniment dedicat lui Mihail Jora, cu lucrările compuse special pentru acea seară de către unii dintre cei mai proeminenţi discipoli ai săi, care sunt şi astăzi figuri respectate ale muzicii secolului XX din perspectivă internaţională (precum Dinu Lipatti şi Constantin Silvestri)”, mai precizează sursa citată.
Pedagog, compozitor, dirijor şi pianist, Mihail Jora (1891-1971) a fost unul dintre cei mai de seamă îndrumători ai generaţiilor de tineri muzicieni români.
Pe lângă activitatea dirijorală, în decursul anilor s-a manifestat şi ca pianist în concerte de muzică de cameră.
Jora este considerat întemeietorul baletului contemporan românesc, tot lui revenindu-i meritul de a fi creatorul liedului românesc, gen în care a scris un mare număr de lucrări pe versurile unor poeţi români (T. Arghezi, G. Bacovia, O. Goga, A. Maniu, Al. O. Theodoreanu etc). AGERPRES