Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat luni că social-democraţii vor intra într-o coaliţie de guvernare alături de PNL doar dacă le sunt respectate priorităţile din programul de guvernare, printre acestea numărându-se creşterea alocaţiilor, a salariului minim şi a pensiilor.
„O să decidem dacă realizăm această coaliţie de guvernare sau nu, în funcţie de argumente pro şi contra şi dacă punctele din programul nostru de guvernare sunt preluate. A împărţi acum ministere şi funcţii cred că este prematur. (…) Putem intra într-o posibilă coaliţie de guvernare doar respectând programul nostru şi acestea sunt esenţiale – creşterea alocaţiilor, creşterea salariului minim, creşterea pensiilor, deci acestea sunt condiţii prioritare”, a spus Firea la sediul central al PSD înainte de şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului.
Întrebată dacă sunt bani pentru aceste majorări, Gabriela Firea a răspuns: „Când ştii să îţi stabileşti priorităţile, se găsesc bani, apropo şi de Primăria Capitalei. Eu cum am putut să găsesc bani timp de 4 ani de zile pentru toate proiectele, iar domnul Dan se plânge în fiecare zi că nu are bani? Oare cum m-am descurcat eu şi ceilalţi primari generali? Să afle reţeta”.
Firea a menţionat, la întrebarea dacă îşi doreşte să fie ministrul Muncii, că acest minister este „foarte greu, un minister foarte important, printre cele mai importante”, şi a adăugat că este de părere că are colegi mult mai bine pregătiţi decât ea pentru această funcţie.