Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon, demarată de Ministerul Sănătăţii, continuă. Astfel, pe data de 11 noiembrie, la Iaşi a ajuns cea de-a patra tranşă de vaccin antigripal, constând într-un număr de 18.308 doze, care vor fi repartizate în continuare la cabinetele medicilor de familie pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Reamintim că la jumătatea lunii octombrie, judeţului Iaşi i-au fost repartizate 13.720 de doze de vaccin antigripal, reprezentând prima tranșă de vaccinuri. A urmat a doua tranșă, constând în 9.154 doze și, la începutul lunii noiembrie, cea de-a treia tranţă, constând într-un număr de 32.039 de doze de vaccin antigripal. În primele trei etape, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a distribuit dozele pentru imunizarea împotriva gripei de sezon a copiilor înscriși la cabinetele medicilor de familie, a copiilor din instituțiile sociale, a personalului medico-sanitar din unitățile medicale, precum și a persoanelor instituţionalizate din căminele de bătrâni și unitățile medico-sociale. În continuare, campania vizează reducerea la maximum a îmbolnavirilor prin gripa de sezon. Vor fi vaccinate gravidele, persoanele cu vârsta peste 65 de ani (cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat). De asemenea, sunt imunizati copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar si personalul medico-sanitar, conform recomandărilor Organizaţia Mondiale a Sanatatii. În cadrul acestei campanii, până în momentul de față, la nivelul judeţuluio Iaşi au fost vaccinat antigripal 19.876 de persoane. (E.M.)