Fetele de la Navobi Iaşi au obţinut o victorie lejeră, duminică, la Râmnicu Sărat, în faţa formaţiei locale Atletic Club Onix 2010, într-un meci contând pentru etapa a IX-a a Ligii 2. Ieşencele au câştigat cu scorul de 7-0 (4-0), în urma golurilor înscrise de Monica Bențoiu (min. 15), Ana Palaghia (min. 20, 26, 32,78 şi 81) şi Carolina Fernández Agulla (min. 51). “Am făcut un nou pas apăsat spre atingerea obiectivului nostru. Mulțumim tuturor celor care ne-au trimis energii bune în această perioadă mai puțin fastă pentru noi! Le-am simțit din plin, ne-am încărcat bateriile și iată că revenim acasă învingătoare!”, a declarat, la finalul meciului, Adrian Ambrosie, managerul formaţiei ieşene. Navobi: Abălașei, Ivan (Holtzhauser), Roșu (cap.), Fecioru (Lupu), Palaghia, Dinescu, Răduc, Bențoiu, Agulla Fernández (Butnaru), Drăgan (Casian), Grădinariu (Popovici). În celelalte meciuri din etapa a IX- disputate tot duminică, s-au înregistrat următoarele rezultate: Selena Constanţa – Vasas Femina Odorheiul Secuiesc 3-0 şi Măgura 2012 Bacău – Activ Slobozia 3-4. Clasament: 1. AFK Csiksereda Miercurea Ciuc – 24 p, 2. Navobi Iaşi – 18 p, 3. ACS Selena SN Constanţa – 15 p, 4. ACS Vulpiţele Galbene Roman – 15 p, 5. Atletic Club Onix Râmnicu Sărat – 8 p, 6. ACS Vasas Femina Odorheiul Secuiesc – 7 p, 7. ACS Activ Slobozia – 7 p, 8. CN “Nicu Gane” Fălticeni – 6 p, 9. AFC Măgura 2012 Bacău – 2p. Etapa viitoare, prima din retur, programează întâlnirile: Măgura 2012 Bacău – Vulpiţele Galbene Roman, CN “Nicu Gane” Fălticeni – Navobi Iaşi, Selena Constanţa – Activ Slobozia, Atletic Club Râmnicu Sărat – Csiksereda Miercurea Ciuc. (E.M.)