CORONAVIRUS: 3.021 de cazuri noi de persoane pozitive cu SARS-COV-2. 1.731 pacienţi la ATI şi 233 de decese

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, duminică, 3.021 cazuri noi de persoane pozitive cu SARS-COV-2 şi 233 decese, dintre care 10 anterioare.

”Până astăzi, 14 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.742.304 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.694 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.578.707 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.021 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 48 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 440 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 53.069 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 13.11.2021 (10:00) – 14.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 233 de decese (106 bărbaţi şi 127 femei), din care 10 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj,  Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu,  Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.
Dintre cele 233 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă   30-39 ani, 7 la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 la categoria de vârstă 50-59 ani, 63 la categoria de vârstă 60-69 ani, 90 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 57 la categoria de vârstă peste 80 ani.
212 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 10 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 11 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Au fost raportate 10 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Cluj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara şi Municipiul Bucureşti, în lunile octombrie 2021 şi noiembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 223 de decese.
Din totalul de 233 pacienţi decedaţi, 213 erau nevaccinaţi şi 20 vaccinaţi. Cei 20 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 de ani. 18 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 15.139. Dintre acestea, 1.731 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 269 sunt minori, 246 fiind internaţi în secţii şi 23 la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.535.281 de teste RT-PCR şi 4.899.240 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.452 de teste RT-PCR (4.907 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.545 la cerere) şi 12.991 de teste rapide antigenice. 15.434.521  23.443
Pe teritoriul României, 84.557 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.792 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 63.916 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 92 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.180 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 13 noiembrie, 3.477 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 805.825 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.793 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.552 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 132 în Franţa, 3.125 în Germania,  97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 8 în Suedia,  145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 28 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 7 în Croaţia, 6 în Portugalia, 4 în Polonia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 196 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria şi unul în Turcia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
(sursa:www.news.ro)