Marcel Ciolacu, despre viitorul premier: Prima variantă este cea prin rotaţie, de către preşedinţii celor două partide

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că PSD şi PNL vor merge la preşedintele României, Klaus Iohannis, cu propunerile de premier şi că una din variante este ca liderii celor două partide să ocupe această funcţie, prin rotaţie.

„Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit prin Constituţie să desemneze primul ministru”, a declarat Marcel Ciolacu, la finalul rundei de negocieri de duminică cu PNL, pe programul de guvernare.
Întrebat care sunt propunerile, Ciolacu a explicat că una din variante este ca liderii PSD şi PNL să ocupe, prin rotaţie, funcţia de premier.
”Este varianta, prima, prin rotaţie, preşedinţii celor două partide, vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte”, a declarat Ciolacu.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirma, anterior, că speră ca la negocierile de duminică să se discute şi despre propunerea de premier, iar apoi această propunere să fie prezentată preşedintelui Klaus Iohannis. Întrebat când crede că s-ar putea finaliza negocierile, Cîţu a declarat: „Eu credeam că ieri, sper să fie astăzi”.
La finalul negocierilor de duminică, Florin Cîţu, a declarat că sunt mai multe variante de premier şi că liderii celor două partide vor prezenta aceste variante preşedintelui Klaus Iohannis, apoi vor fi făcute publice.
(sursa:www..news.ro)