Negocierile PNL-PSD continuă. PSD, dispus să renunţe la impozitarea progresivă, PNL acceptă acordarea voucherelor de vacanţă

Echipele de negociere ale PNL şi PSD au făcut progrese, sâmbătă, după ce s-au făcut concesii de fiecare parte. Astfel, potrivit unor surse politice, PSD este dispus să renunţe la impozitarea progresivă, iar PNL acceptă să fie acordate din nou vouchere de vacanţă. Desfiinţarea Secţiei speciale este, însă, în continuare un punct în jurul căruia nu există consens, dar discuţiile vor continua duminică.

Discuţiile dintre echipele  de negociere ale PNL şi PSD s-au încheiat pentru sâmbătă, dar vor fi reluare duminică, de la ora 11.00, tot la Parlament.

”Mai discutăm şi mâine”, a afirmat Florin Cîţu, la plecarea de la negocieri.

Acesta a precizat că mai sunt câteva capitole nefinalizate: ”Mai sunt câteva capitole, le facem mâine”.

Liderul PNL a afirmat că nu s-au finalizat discuţiile în ceea ce priveşte Finanţele, Munca şi Justiţia.

La rândul său, liderul PSD, Marcel Cioacu, a afirmat că 95% dintre negocieri au fost finalizate.

Surse politice au transmis că s-a avansat în negocierea punctelor divergente dintre PNL şi PSD, după ce fiecare partid a făcut concesii.

Astfel, PSD este dispus să renunţe la impozitarea progresivă, cu care PNL nu este de acord, lucru afirmat de Florin Cîţu în repetate rânduri.

În schimb, PNL este dispus să accepte acordarea din nou a voucherelor de vacanţă. Valoarea acestora va fi de 1.450 de lei.  Cu toate acestea, voucherele nu vor putea fi folosite pe litoral, ci doar în staţiuni balneo-climaterice şi în agroturism.

Domeniul Justiţiei rămâne încă nefinalizat şi ridică cele mai multe probleme în cadrul negocierilor.

Nu există încă un consens în ceea ce priveşte desfiinţarea Secţiei speciale, însă se are în vedere solicitarea unui nou aviz din partea Comisiei de la Veneţia.

Liderii PNL şi PSD s-au întâlnit sâmbătă pentru armonizarea poziţiilor pe mai multe teme din Programul de guvernare. Divergenţe sunt în continuare în ceea ce priveşte  cuantumul majorării pensiilor, majorarea alocaţiilor şi situaţia Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

(sursa:www.news.ro)