Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) estimează un avans al economiei de 7% în acest an, în linie cu prognozele recente ale Comisiei Europene.
CNSP a menţinut, astfel, estimarea de creştere a Produsului Intern Brut pentru acest an, pe care a avansat-o în prognoza din august, însă a coborât estimările pentru anul următor de la 4,9%, 4,6%.
Potrivit Proiecţiei principalilor indicatori macroeconomici 2021 – 2025, publicată de CNSP, avansul PIB este estimat la 5,3% în 2023, 5% în 2024 şi 4,5% în 2025, toate aceste cifre fiind nemodificate faţă de varianta din vară.
În acest an, CNSP estimează PIB-ul la 1,190 miliarde de lei.
Consumul final este preconizat să crească cu 6,4% în 2021, faţă de un declin de 3,6% consemnat anul trecut, urmând ca în anii următori avansul să se tempereze la 4,1% în 2022, 4,5% în 2023, 4,4% în 2024 şi 4,1% în 2025.
La capitolul investiţii (formare brută de capital fix) sunt prevăzute creşteri de 8,2% în acest an, 9,3% în 2022, 11,2% în 2023, 9% în 2024 şi 7,1% în 2025.
Deficitul balanţei comerciale se va adânci în anii care urmează, urcând la 23,5 miliarde de euro în 2021, de la 18,4 miliarde euro în anul anterior, şi urmând să ajungă la 33,7 miliarde de euro în 2025. Exportul de bunuri este estimat la 73,1 miliarde de euro în acest an, în creştere cu 17,6%, iar importul la 96,7 miliarde de lei, în urcare cu 20%.
Deficitul de cont curent se va accentua în acest an la 6,3% din PIB, de la 5% în 2020, urmând să scadă uşor la 6,1% din PIB anul viitor.
Inflaţia la sfârşitul anului este estimată la 7,7%. BNR a proiectat rata anuală a inflaţiei IPC la 7,5% în luna decembrie 2021, noua proiecţie fiind mai ridicată cu 1,9 puncte procentuale faţă de cea a băncii centrale din luna august. Pentru 2022, CNSP estimează o scădere a ratei inflaţiei la sfârşitul anului la 4,7%.
Cursul de schimb mediu lei/euro este anticipat la 4,92 în acest an, urmând să ajungă la 4,98 anul viitor.
Numărul mediu de salariaţi va creşte uşor în acest an, cu 1,4%, până la 5,104 milioane persoane, numărul şomerilor va coborî la 265.000 persoane, de la 296.100 anul trecut, iar rata şomajului în 2021 este estimată la 3%, în scădere de la 3,4% în 2020. Pentru anul viitor, Comisia de Prognoză estimează continuarea tendinţei de creştere a numărului de salariaţi, la 5,2 milioane persoane, şi scăderea ratei şomajului la 2,9% şi a numărului de şomeri la 258.000 persoane.
Câştigul salarial mediu net este prognozat la 3.467 lei/lună în 2021, după o majorare de 7,8% faţă de anul precedent, şi la 3.775 în 2022 (plus 8,9%).
Potrivit estimărilor semnale ale Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi, creşterea economiei româneşti a încetinit la 0,3% în trimestrul III faţă de trimestrul anterior, în timp ce comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut avansul PIB a fost de 7,2% pe serie brută şi 8% pe serie ajustată. În primele nouă luni ale acestui an, Produsul intern brut a crescut cu 7,1% pe seria brută şi cu 6,8% pe seria ajustată sezonier faţă de acelaşi interval din anul precedent.
Comisia Europeană a revizuit recent în scădere la 7% estimările privind creşterea economică a României în acest an, după ce în luna iulie preconiza un avans de 7,4%. AGERPRES