Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, în vizită în Iordania

Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, au început marţi o vizită în Iordania, prima în străinătate de la începutul pandemiei de COVID-19, înainte de a călători joi în Egipt, informează AFP.

Moştenitorul coroanei britanice şi Camilla urmau să fie primiţi la palatul regal de Abdullah al II-lea al Iordaniei şi de soţia sa, regina Rania, la prânz.

Prinţul Charles urmează să se întâlnească şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor umanitare, în special ai Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), în condiţiile în care regatul haşemit a primit sute de mii de sirieni care au fugit de războiul din ţara lor, vecină cu Iordania.

Cuplul urmează să îşi încheie joi vizita şi să plece în Egipt, a doua etapă a turneului lor în regiune, care se concentrează pe criza climatică, după desfăşurarea COP26 săptămâna trecută la Glasgow, şi pe dialogul dintre religii.

Egiptul urmează să găzduiască conferinţa privind schimbările climatice COP27 la sfârşitul anului 2022.

În Egipt, Charles şi Camilla se vor întâlni cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi şi cu soţia sa, Entissar, precum şi cu şeicul Ahmed al-Tayeb, marele imam al Al-Azhar, cea mai importantă instituţie a islamului sunnit.

Charles, în vârstă de 73 de ani, a preluat de câţiva ani din îndatoririle reginei Elisabeta a II-a (95 de ani) – care se retrage treptat pentru a-şi îngriji sănătatea – îndeplinind multiple angajamente oficiale, atât în Marea Britanie, cât şi în străinătate.

Regina a renunţat – „spre marele său regret” – să participe duminică la o ceremonie la Londra în memoria victimelor războaielor din cauza unor dureri de spate. Ea a fost nevoită să îşi anuleze participarea la mai multe evenimente în ultimele săptămâni la sfatul medicilor.AGERPRES