Turcan: Legea asistenţei sociale e pregătită pentru dezbatere publică

Legea modificată a asistenţei sociale este aproape finalizată şi e pregătită pentru dezbatere publică, a declarat, marţi, ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, în cadrul unei dezbateri despre rolul copiilor în societate.

„Un mare pretext de lipsă de intervenţie în asistenţa socială în România a fost lipsa de finanţare, şi întăresc cuvântul pretext, pentru că pe fond puteam să facem mult mai mult în asistenţă socială, cu banii pe care îi avem la dispoziţie, dacă îi cheltuiam judicios. Vă dau un exemplu: am preferat (Guvernele, de-a lungul anilor, n.r.) foarte mult să intervenim cu sume de bani fixe pentru oameni care aveau nevoie de mult mai mult decât o simplă sumă de bani. Aveau nevoie de asistenţă socială integrată, de sprijin, de consiliere, de monitorizare pe toată durata vieţii, astfel încât să poţi cu adevărat să-i sprijini. Şi de aceea am purces la modificarea legii asistenţei sociale, care este aproape finalizată, e pregătită pentru dezbatere publică, sper să găsim şi un context politic pregătit pentru asta, astfel încât finanţarea să urmeze beneficiarul, iar un beneficiar vulnerabil să primească de la stat mult mai mult decât o sumă de bani. Să fie urmărit pe tot parcursul vieţii, inclusiv la vârstnici, cu servicii de îngrijire la domiciliu şi de asistenţă integrată”, a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a mai apreciat că programele din fonduri europene trebuie alocate integrat pe o hartă a necesităţilor României de asistenţă socială.

„Şi ajung la sursa de bani (pentru proiecte de asistenţă socială, n.r.). Nu poţi să te limitezi în permanenţă la bugetul statului. O resursă extrem de importantă a reprezentat-o şi o reprezintă fondurile europene. Întrebarea este cum le cheltuim? Le cheltuim sporadic şi punctual, astfel încât să găsim vreo 20 de milioane atrase pentru un proiecţel care vizează 100 de persoane, încă vreo 18 milioane pentru un proiect care vizează 400 de persoane, fără să existe un tablou integral al proiectelor derulate la nivel naţional, astfel încât să te asiguri că fondurile europene ajung pe toată tabla vulnerabilităţilor României? Eu ţin foarte mult ca banii pe care îi avem în viitorul exerciţiu financiar, şi anume 3,6 miliarde de euro, să nu mai fie cheltuiţi fracturat, ci să poată fi aşezaţi pe o hartă a necesităţilor României de asistenţă socială, de incluziune, de redare a demnităţii (…). La fel să facem şi pe partea de ocupare, unde avem Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare, o altă sursă de bani” a menţionat Raluca Turcan. AGERPRES