„Lansez acest apel către toate organizaţiile şi forţele politice din PNL şi din PNL Bucureşti, pentru a debloca situaţia disperată în care se regăseşte Sectorul 1 şi întreaga Capitală. Românii nu mai au timp de orgolii politice, iar bucureştenii ne-au ales să reconstruim Bucureştiul după dezastrul lăsat de PSD. Dragi colegi liberali, nu trebuie să cădeţi în capcana refacerii USL care este pe cale să se nască la nivel naţional. Oraşul Bucureşti al secolului XXI are nevoie de o administraţie reformatoare pe care doar o colaborare între partidele USR şi PNL o poate genera. Astfel, am discutat despre acest demers cu conducerea USR Bucureşti şi înaintez invitaţia mea către liderii PNL Bucureşti să ne întâlnim cât mai urgent la sediul Primăriei Sectorului 1 şi să limpezim lucrurile, să începem să reconstruim încrederea cu care am reuşit să câştigăm Capitala”, a scris Armand, miercuri, pe Facebook.
Ea a precizat că împreună, PNL şi USR PLUS au „înlăturat” echipa PSD din majoritatea primăriilor din Bucureşti.
„Stimaţi colegi liberali din Bucureşti, împreună am dus o bătălie grea în Opoziţie împotriva PSD şi a tot ce înseamnă acest partid în administraţia publică: direcţionarea banului public spre clientela de partid, nepotism, ineficienţă şi lipsa unor reforme reale de modernizare a Capitalei. Amintiţi-vă că în urmă cu trei ani eram bătuţi şi gazaţi în Piaţa Victoriei de către PSD pentru principiile noastre solide. Ne-am asumat împreună, în 2020, să dărâmăm acest sistem cleptocratic şi să redăm românilor încrederea că nu mai este nevoie să plece din ţara lor. Şi am reuşit. Împreună am reuşit să înlăturăm echipa PSD din majoritatea primăriilor din Bucureşti şi am sădit speranţa că putem face o schimbare radicală a modului de administrare a oraşului nostru”, a adăugat Clotilde Armand. AGERPRES