În săptămâna 22 – 26 noiembrie, 97% dintre unitățile de învățământ din județul Iaşi vor desfășura activități cu prezență fizică. Potrivit cifrelor raportate la sfârşitul săptămânii, în 85% dintre unitățile școlare, ponderea personalului vaccinat este mai mare sau egală cu 60%, număru care arată o creștere a numărului de angajați vaccinați în învățământul preuniversitar ieșean. Informațiile privind rata de vaccinare și scenariile de funcționare au fost transmise elevilor și părinților de către unitățile școlare, fiind afișate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
La nivelul județului Iași, conform datelor transmise vineri, 19 noiembrie, dintr-un total de 658 de unități de învățământ preuniversitar de stat și particulare (incluzând atât structurile, cât și unitățile conexe), 560 au rata de vaccinare a personalului de 60 % sau peste 60%, iar 98 au rata de vaccinare sub 60%. În conformitate cu aceste prevederi, 639 unități de învățământ vor desfășura activitățile didactice cu prezență fizică, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, iar 19 unități de învățământ vor desfășura activitățile didactice online.
Reamintim că, începând cu data de 8 noiembrie, scenariul de funcționare a unităților de învățământ se stabilește prin raportare la rata de vaccinare a angajaților din unitățile de învățământ preuniversitar. Excepție fac unitățile de învățământ special, precum și unitățile de învățământ din localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000. În aceste situații, activitățile didactice se pot desfășura cu prezența fizică, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învățământ. Totodată, în situații justificate de infrastructură și resursele existente, la solicitarea unității și cu aprobarea Inspectoratelor Școlare Județene, conf. art. 3 (2) din Ordinul comun Ministerul Educației (5.338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (1.082/01.10.2021), unitatea școlară își poate desfășura activitatea online indiferent de rata de vaccinare. (E.M.)