Un număr de 16.120 de unităţi de învăţământ, din totalul celor 17.912 existente la nivel naţional, inclusiv unităţile conexe, funcţionează de luni cu prezenţă fizică.
„Începând cu data de 22 noiembrie, 16.120 de unităţi de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri arondate) din totalul celor 17.912 existente la nivel naţional, inclusiv unităţile conexe, vor funcţiona cu prezenţă fizică. Numărul total de elevi/ preşcolari din aceste unităţi este de peste 2.600.000”, a informat vineri Ministerul Educaţiei.
Conform sursei citate, alte 1.792 de unităţi de învăţământ vor continua cursurile în sistem online.
Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii prin care se aprobă, începând de luni, permiterea prezenţei fizice la activităţile didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar din localităţile în care rata de incidenţă este sub 3/1000, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învăţământ, a fost publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit modificărilor incluse în Ordinul ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar emit decizia privind reluarea cursurilor cu prezenţă fizică prin raportare la rata de incidenţă, publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei, cu informarea inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB. AGERPRES