Ministerul Educaţiei publică zilnic rata de incidenţă COVID-19 pentru ca şcolile să decidă asupra sistemului de lucru

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că, începând de miercuri, va fi publicată zilnic pe site-ul ministerului rata de incidenţă COVID-19 pentru fiecare localitate în parte, pentru ca şcolile şi grădiniţele să poată decide asupra sistemului de desfăşurare a cursurilor – online sau faţă în faţă.

„Şcolile şi grădiniţele pot trece în sistem faţă în faţă prin decizie proprie, încă din ziua imediat următoare scăderii ratei de incidenţă sub 3 la mie, prin hotărârea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ, cu informarea ISJ/ISMB. În acest sens, începând de astăzi, 24 noiembrie, Ministerul Educaţiei publică zilnic pe site rata de incidenţă pentru fiecare localitate în parte”, precizează Cîmpeanu.

El reaminteşte că, potrivit Ordinului comun Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii nr. 5338/2021, cu modificările şi completările ulterioare, trecerea de la sistemul online la cel cu prezenţă fizică nu mai este condiţionată de raportarea la ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Ziua de vineri a rămas ca zi de referinţă doar pentru rata de vaccinare a personalului din învăţământ, criteriu valabil pentru localităţile în care rata de infectare este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

„Fac din nou apel la respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară în şcoli şi grădiniţe”, transmite Sorin Cîmpeanu. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.