Municipiul Iaşi va achiziţiona 24 de autobuze electrice

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunțat miercuri, 24 noiembrie, că a finalizat procedura de atribuire a achiziției publice pentru 70 de autobuze electrice de 10 metri, operabile în condiții de deal, dintre care 24 sunt destinate Municipiului Iași.

„Mulțumesc Ministerului Dezvoltării și, în mod deosebit, domnului ministru Cseke Attila, pentru întreaga colaborare pentru modernizarea transportului public și transformarea acestuia în unul ecologic! Grație fondurilor europene avem contracte semnate pentru 32 de tramvaie ultramoderne, PESA și Bozankaya, din care 15 au ajuns deja în orașul nostru, și pentru încă 20 de autobuze electrice Solaris de 12 metri. Continuăm programul amplu de modernizare a liniilor de tramvai și vom construi un nou depou, independent energetic, în Dacia. Așa cum am promis, transportul public în orașul nostru devine verde, modern, inteligent!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Cele 24 de autobuze au o valoare de achiziție de 47.280.008 lei, fără TVA (56.263.209,52 lei, cu TVA, circa 11,4 milioane de euro) și vor fi livrate de compania românească BMC Truck & Bus.

Proiectul include și construirea și punerea în funcțiune a șapte staţii de încărcare rapidă şi a 24 staţii de încărcare lentă.

Cele 24 de autobuze electrice de 10 metri vor fi folosite în transportul public din Iași astfel: 14 pe ruta 42 (Copou – CUG) și 10 pe traseul 52 (Piaţa Alexandru cel Bun – Pasaj Octav Băncilă – Copou).

Celelalte autobuze sunt destinate Municipiului Târgu Mureș (15 autobuze), Municipiului Tulcea (10 autobuze) și Județului Neamț (21 de autobuze).

Finanțarea  este asigurată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.