Ministerul Sănătăţii trebuie repoziţionat ca autoritatea naţională care ia deciziile necesare privind sănătatea publică şi asistenţa medicală, necesare pentru controlul pandemiei şi pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate pentru toate categoriile de pacienţi, se arată în programul de guvernare propus de coaliţia PNL – PSD – UDMR.
Conform sursei citate, restabilirea încrederii în autorităţi se poate realiza prin aducerea urgentă în prima linie a specialiştilor din sănătate şi respectarea recomandărilor lor profesionale, fiind esenţială profesionalizarea funcţiilor publice cu atribuţii în combaterea pandemiei şi renunţarea la plasarea unor persoane în funcţii publice doar pe baza apartenenţei politice.
Măsurile legislative pentru combaterea pandemiei trebuie să fie bine delimitate temporal, să fie nediscriminatorii şi să nu genereze injustiţie socială sau economică, ele nu trebuie să pună în pericol funcţionarea sectoarelor vitale şi mai ales a sistemului de sănătate, se precizează în document.
Cât priveşte campania de vaccinare anti-COVID, în programul de guvernare se precizează că aceasta trebuie făcută printr-o abordare onestă faţă de populaţie, fiind necesară regândirea conceptului campaniei de informare privind vaccinarea şi aplicarea acesteia pentru diversele categorii sociale şi în funcţie de mediul de provenienţă (rural – urban).
Sprijinul general acordat vaccinării are ca obiectiv atingerea pragului minim de 10 milioane de persoane vaccinare complet într-un interval de 90 de zile, iar atingerea acestui prag poate asigura imunitatea colectivă şi în România (dacă se iau în considerare şi persoanele trecute prin boală) şi revenirea în mod sustenabil la normalitate, se mai arată în programul de guvernare PNL – PSD – UDMR.
Documentul mai prevede extinderea testării prin înfiinţarea de noi centre şi asigurarea unui număr lunar de teste gratuite pentru angajaţii sectoarelor esenţiale, pentru o perioadă definită de timp.
„Măsuri imediate necesare pentru oprirea valului pandemic, reducerea rapidă a numărului de decese, accesul universal la investiţii, tratament şi testare, asigurarea accesului neîntrerupt la servicii medicale a pacienţilor cu boli cronice pentru a evita consecinţele dramatice din anul 2020 care au dus la o mortalitate în exces de 20.000 de persoane în intervalul octombrie-decembrie” – reprezintă un prim obiectiv.
Un alt obiectiv vizează reorganizarea Ministerului Sănătăţii, reînfiinţarea unei structuri de sănătate publică şi a celei de coordonare a intervenţiilor pentru asigurarea asistenţei medicale şi a tratamentului pentru persoanele infectate cu SARS-CoV-2 şi a celor cu alte patologii, pregătirea sistemului de sănătate pentru evitarea repetării situaţiei din valul 4 – dezvoltarea serviciilor ambulatorii de asistenţă medicală primară şi de specialitate (pachet de investigaţii realizate în laborator, protocoale de tratament cunoscute şi aplicate), structuri de coordonare a asistenţei primare spitaliceşti la nivel judeţean, organizarea şi realizarea de stocuri ale bazei logistice de aprovizionare şi de intervenţie, structură de coordonare la nivelul Ministerului Sănătăţii. AGERPRES