Proiect privind promovarea educaţiei artistice, derulat de Universitatea Naţională de Arte

În perioada 1 iunie – 15 decembrie 2021, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași desfășoară un proiect amplu din fondurile de dezvoltare instituțională (CNFIS-FDI-2021-Domeniul 1), denumit “Arta de a fi tu însuți. Promovarea educației artistice prin măsuri de facilitare a accesului la studii superioare și a inserției pe piața muncii”, director proiect, lector univ. dr. Sandra Mavhima, cu implicări instituționale naționale, atât din mediul universitar, cât și cel preuniversitar.

Inițiat cu scopul de a sprijini și de a utiliza arta pentru dezvoltarea personală a elevilor, proiectul cuprinde mai multe secțiuni de aplicabilitate: o secțiune de forum, un chestionar on-line privind inserția pe piața muncii a absolvenților universităților de arte, un modul on-line de formare a consilierilor școlari din șase județe ale Moldovei, în tehnici practice de dezvoltare personală prin artă. De asemenea, ca o continuare a chestionarelor se vor concretiza și interviurile cu absolvenți ai universităților de arte și cu angajatori din mediul privat și de stat, coroborate direct cu activități de educație artistică și promovare a ofertei educaționale a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

“În demersul nostru ne-am propus creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior vocațional, corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii (inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră). Activitățile desfășurate începând cu luna iunie a.c. vizează mai multe linii practice și interactive: de cercetare, de forum și interviu, de promovare a educației artistice în rândurile elevilor, în vederea atragerii către învățământul superior vocațional, de formare a consilierilor școlari în tehnici de dezvoltare prin artă, de refacere a structurii arhitecturale și grafice a site-ului universității organizatoare. După rezonanța pozitivă a primelor activități din proiect, considerăm oportună și cu adevărat utilă realizarea următoarelor interviuri și discuții on-line, ce se vor desfășura pe parcursul lunii noiembrie, cu dialoguri constructive și calitative pe linia de orientare și consiliere în carieră,  între profesori din mediul academic și elevi din 13 licee partenere din Nord-Estul României”, precizează reprezentanţii UNAGE într-un comunicat de presă.