Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Parlamentul a operat astăzi modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, comunică MOLDPRES.
Conform ultimelor ajustări, veniturile bugetului de stat au fost majorate cu 767,8 milioane de lei – până la 45 862,4 miliarde de lei, cheltuielile cu 421,7 milioane de lei – până la 57 654,3 miliarde de lei.
Deficitul bugetar s-a diminuat cu 346,1 milioane de lei și constituie 11,792 miliarde de lei sau 5,1% din PIB.
Modificările operate la sursele de finanțare a deficitului bugetului de stat includ mijloace financiare pentru majorarea capitalului social al SA ”Energocom” cu 1,7 miliarde de lei, în scopul asigurării măsurilor în vederea procurării de gaze naturale pentru acoperirea deficitului și pentru consumul curent.
Prezent în plen, ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a menționat că banii sunt necesari pentru îndeplinirea condițiilor impuse de compania rusă ”Gazprom” față de ”Moldova-Gaz” SA în vederea evitării deconectării de la sursa de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale și susținerii capacității de achitare a consumului. Totodată, modificarea se face pentru întărirea situației de la ”Termoelectrica” SA care, de asemenea, face parte din complexul energetic și contribuie semnificativ la menținerea securității energetice a țării.
Foto: Parlament