Lidera social-democraţilor suedezi, Magdalena Andersson,va avea o a doua şansă de a forma un guvern

Lidera social-democraţilor suedezi, Magdalena Andersson, care a demisionat miercuri din funcţia de prim-ministru la doar câteva ore după ce obţinuse votul parlamentului, va avea o a doua şansă de a forma un guvern, a anunţat joi preşedintele legislativului, Andreas Norlén, transmit AFP şi Reuters.

 


Foto: (c) Jessica Gow / EPA

 

Andersson a demisionat pentru că Verzii au decis să iasă din coaliţie după ce parlamentul a respins proiectul de buget al guvernului în favoarea celui alternativ înaintat de trei partide de dreapta din opoziţie.

Deşi aleasă prim-ministru, Andersson, o economistă în vârstă de 54 de ani, nu a avut timp să preia oficial funcţia de la premierul în exerciţiu, social-democratul Stefan Lofven.

‘Regret profund evenimentele petrecute în parlament ieri (miercuri)’, care ‘par de neînţeles poporului suedez şi erodează încrederea în sistemul politic’, a declarat preşedintele acestui for într-o conferinţă de presă.

După discuţii cu şefii partidelor, el a concluzionat că intenţiile lor rămân neschimbate în ce priveşte alegerea viitorului prim-ministru.

Norlen a anunţat că, în aceste condiţii, o nominalizează din nou pe Magdalena Andersson pentru postul de prim-ministru, iar votul va avea loc luni, 29 noiembrie.

Ea va încerca să formeze un guvern minoritar al social-democraţilor, partid care deţine 100 din cele 349 de locuri din legislativ.

Suedia are programate alegeri generale în septembrie 2022.AGERPRES