Tu ți-ai spus părerea despre cum ți-ai dori să se dezvolte Iașul? Peste 1.200 de ieșeni au răspuns consultării online interactive – UN IAȘI PENTRU VIITOR

 

Pentru un oraș efervescent, smart și sustenabil, care să se dezvolte în concordanță cu nevoile oamenilor, este nevoie de participare civică. În opinia ta, de ce are nevoie Iașul de mâine? Ce iubești la oraș și ce vrei să îmbunătățești? Cum vrei să se dezvolte în viitor? Peste 1.200 de ieșeni și-au spus deja părerea pe www.iasipentruviitor.ro – platforma de consultare online interactivă lansată de compania IULIUS – și, în continuare, poți să o faci și tu.

 

Ieșenii sunt cei care modelează Iașul zi de zi și tot ei sunt cei care decid viitorul orașului pentru această generație și pentru următoarele. Dar, pentru a se putea face o dezvoltare urbană axată pe componenta umană şi pe calitatea vieţii, este nevoie de soluții integrate. În acest sens, compania IULIUS a lansat o consultare online interactivă, în cadrul căreia locuitorii își pot spune opinia despre Iașul de astăzi, dar și viziunea pe care o au pentru Iașul de mâine. Până acum, peste 1.200 de ieșeni au completat sondajul.

Pe platforma Un Iași Pentru Viitor, locuitorii își pot exprima opinia despre ce apreciază și ce îi nemulțumește cu privire la inițiativele existente de dezvoltare și reconfigurare urbană, să identifice soluții și să traseze direcțiile strategice pentru a face din Iași o destinație în care îți dorești să trăiești. Rezultatele cheie se actualizează în timp real cu răspunsurile primite, iar la finalul completării studiului, toți cei care s-au implicat primesc pe email un link aferent platformei ce reunește principalele concluzii.

Inițiativa este un demers al companiei IULIUS, prin care dorește să afle părerea ieșenilor și nevoile pe care aceștia le au în ceea ce privește dezvoltarea unui oraș durabil, sustenabil și incluziv.

Implică-te pentru Iași! Spune-ți părerea pe www.iasipentruviitor.ro!