Politehnica Iaşi – CSM II Focşani 33-28. Ieşenii, la cea de-a doua victorie în campionat

Handbaliştii de la Politehnica Iaşi au obţinut cea de-a doua victorie în campionat, după ce joi după amiază au dispus, în Sala Polivalentă, de CSM II Focşani cu scorul de 33-28 (18-11), într-un meci disputat în devans pentru etapa a IV-a a returului Seriei A a Diviziei A. Partida, desfășurată fără spectatori din cauza pandemiei de coronavirus, a fost controlată de la un capăt la celălalt de gazde, care au folosit următorii jucători: Ionică, Păun – Folescu 8 goluri (3 din aruncări de la 7 metri), Alex. Ciobanu 6, Nivard 5, Șt. Ciobanu 4, Drenceanu 3, Grigoraș 2, Foca 2, Ghiga 1, Lătescu 1, Mocanu 1, Moroșanu, Brânduș și Chiriac. “N-am avut deloc un meci ușor, dar băieții au jucat bine și vreau să îi felicit pentru dăruire și, nu în ultimul rând, pentru că au cucerit toate cele trei puncte”, a declarat antrenorul Florin Spiridon, la finalul meciului. Jucătorii ieşenii au primit liber până luni, când vor reveni la pregătire pentru meciul din etapa a V-a a returului (antepenultima), pe care-l vor susține pe 4 decembrie, în deplasare, în compania formaţiei CSU Suceava.