Autorităţile locale au finalizat programul manifestărilor care vor avea loc pe 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României. Ceremonia oficială va debuta la ora 11.00 și va avea loc în Piața Palatului Culturii. După intonarea Imnului Național al României va fi oficiat un serviciu religios, urmat de alocuțiunile oficialităţilor (prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și ai Episcopiei Romano – Catolice) şi de ceremonia de depunere de coroane de flori la statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare şi Sfânt. Ulterior, pe strada Anastasie Panu va avea loc defilarea detașamentelor de onoare ale Garnizoanei Iași, cu un efectiv de 200 de militari. La fel ca anul trecut, din cauza condițiilor cauzate de pandemia de COVID-19 nu va fi organizat niciun spectacol și nu va fi oferită tradiţionala masă cu fasole şi cârnaţi. Accesul publicului va fi permis cu condiția purtării măștii de protecție, a dezinfectării mâinilor și a păstrării distanței fizice de un metru între participanți. (E.M.)