Adi 281
2.12.2021
PARATRĂSNET

STEAUA SUS RĂSARE

Din nou în linia întâi. Pe ultima turnură a anului. Printre crize și morți, unul lângă celălalt, supuși, fără drept de apel, noi, restul și ceilalți care privesc încercăm să compunem un tot unitar. Încercăm să fim, înainte de toate, acea sumă critică din care ne identificăm pericolul de a fi prada neșansei, inevitabilul destin în urma căruia ne râde moartea în față. În ultimii doi ani am început să ne obișnuim cu moartea, cu acel gust acrișor ce-ți taie respirația, expediindu-te veșniciei în acel sac negru și nu alb folosit de evrei de peste 5780 de ani. Între alb și negru încercăm să ne exprimăm fără ca să facem diferența, fără ca să ghicim partea bună a lucrurilor. Au mai trecut peste noi și Sf. Andrei, și Ziua Națională a României și primele trei zile din Hanuca celor șapte lumânări destinate aprinderii. Am ajuns astăzi să ne mai suflecăm pentru ultima oară mânecile, mergând înainte înspre finalul anului 2021 și începerea Noului An, 2022.
Putem spune că, de această dată, suntem mai liniștiți, mai calmi, mai demni de un pas așa de mare înspre primul sfert de secol în care ne stă bine în fața oglinzii, când ne aranjăm cravata sau papionul, gulerul sau reverul hainei.Tocmai ieșeam dintr-o criză politică ucigătoare, care pur și simplu ne-a blocat mai bine de un an orice mișcare de limpezire și de mobilizare a programelor de guvernare cu cetățeanul în centrul atenției.
Paradoxal, trăim pe propria noastră piele un nou sfârșit mioritic, când ne este dată așteptarea morții în termenii destinului implacabil, în timp ce anul câte ne-a mai rămas de consumat se simte din ce în ce mai bine în vraja sărbătorilor de iarnă, din care Moș Neculai și Moș Crăciun nu ezită să-și dea întâlnire în piețele publice ale țării.
Țara începe să simtă amorțeala sărbătorilor, dar și nepăsarea conflictelor. Țara cutează să rămână în urma disputelor, gestionând acum doar acele resturi de orgolii și ambiții gratuite, mai mult personale, de interes periferic, de tip mahala. Fondul serios al problemei este ocupat de ideea de sărbătoare, de ardere continuă a lumânărilor ce dau lumină sărbătorilor și mai ales bucuriei de a lumina. Avem peste tot acel zâmbet care prelungește imaginea din colț în colț, astfel încât ceea ce o chiul compune nu este altceva decât bucuria acelui tip de veselie în care toți ne adăpăm de la relaxarea clipelor de destindere. Suntem încă o dată prinși în dezmorțirea care ne ridică în altfel de lumi, acolo unde reușim să ne regăsim starea de bine, chiar dacă aceasta este de fapt doar amăgirea atât de necesară evadării din real.
Sunt momente în care cuvintele chiar dacă par a fi prietenoase ele de fapt nu reprezintă altceva decât tenebroase încercări de flagelare a unei așteptări în care schimbarea propriu-zisă se lasă doar așteptată, fără a veni „în cele din urmă”.
Luna Sărbătorilor de Crăciun a pornit să ocupe o lună în avans, răpind lunii noiembrie zile bune sub formă de Black Friday care altoită cu Halloween, cu acel strigăt ameninţător ”Ne dați, ori nu ne dați” să ne lărgească spațiul bucuriei și al petrecerilor.
Într-un astfel de cadru pur și simplu uităm de griji, de nevoi, de necazuri, devenim, pe drept cuvânt, sălbatici și dezinvolți.
Cu greu vom reuși să ne revenim. Nici măcar Moș Crăciun nu va fi suficient pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ sau pe zăpadă. După Nașterea Domnului Iisus Hristos, în ieslea din Betleem, cronicarul nu uită să lase scris în nemurire întâmplarea care a schimbat omenirii destinul:
La Betleem colo-n jos / Cerul arde luminos / Preacurata naște / Astăzi pe Hristos. // Naște-n ieslea boilor / Pe-mpăratul tuturor / Preacurata stă / Și plange-ncetișor. // N-are scutec de-nfășat / Nici hăinuțe de-mbrăcat / Preacurata / Pentru pruncul de-mpărat. // Nu mai plânge Maica mea / Scutecele noi ți-om da / Preacurata, / Pruncul Sfânt de-L înfăşa.
Suntem astfel înconjurați de poveste, provocați de viitor să mergem înainte, să încercăm să descoperim nu numai ceea ce se consumă, inevitabil, cât mai ales să descoperim sâmburele eternității, acel tezaur din care să reușim identificarea veșniciei. Nu vom putea rezista timpului decât prin această eternizare a clipei, a faptelor noastre care să reziste și care să ne lase mărturia trecerii noastre prin viață.
Copiii își pregătesc glasurile pentru Steaua, astfel încât acestea să fie inconfundabile, să fie la fel de cristaline ca sunetul apei de izvor. Steaua sus răsare
Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua strălucește / Și lumii vestește / Și lumii vestește // Ca astăzi Curata / Preanevinovata / Fecioara Maria / Naște pe Mesia / Naște pe Mesia // Magii cum zăriră / Steaua și porniră / Mergând după rază / Pe Hristos să-l vază / Pe Hristos să-l vază // Și dacă porniră / Înoată-l găsiră / La Dansul intrară / Și se închinară / Și se închinară // Cu daruri gătite / Lui Hristos menite / Ducând fiecare / Bucurie mare / Bucurie mare / Care bucurie / Și aici sa fie / De la tinerețe / Pân-la bătrânețe / Pân-la bătrânețe.
ADI CRISTI