A fost prelungit termenul de reabilitare a clădirilor în care funcționează Filarmonica ieşeană

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat vineri, 3 decembrie, hotărârea de încheiere a unui act adițional la contractul de administrare pentru imobilele situate pe strada Cuza Vodă nr. 29, în care își desfășoară activitatea Filarmonica de Stat „Moldova”. Reamintim că din anul 2018, în baza Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 362/29.10.2018, tronsoanele 2 și 3A au fost preluate în administrarea Județului Iași-Consiliul Județean Iași. În acest sens a fost încheiat Contractul de administrare nr. 2768/04.12.2018. Durata de administrare a imobilelor este de 22 ani de la data autentificării contractului. In schimbul acestei folosințe în favoarea Filarmonicii Moldova Iași, Consiliul Județean Iași și-a asumat ca și obligații principale reabilitarea, consolidarea, modernizarea și dotarea imobilelor administrate. Necesitatea aprobării unui astfel de act adițional a apărut ca urmare a imposibilității tehnice de realizare a acestor lucrări în termenul prevăzut inițial în contract, care era de trei ani. „Ca urmare a corespondenței dintre Episcopia Romano-Catolice Iași și Consiliul Județean Iași s-a ajuns la concluzia că este necesară modificărea Contractului de administrare, fiind propus un termen de cinci ani, de la încheierea acestui act adițional, pentru realizarea lucrărilor de consolidare reabilitarea, consolidarea, modernizarea și dotarea imobilelor și restaurarea bunurilor inventariate”, se arată în nota de fundamentare care a însoţit proiectul de hotărâre supus spre aprobate aleşilor judeţului. În perioada 2018-2021 au fost întreprinse următoarele acțiuni:

  • a fost întocmită expertiza tehnica și documentația de avizare a lucrărilor de intervenție a imobilelor, lucrări în valoare de 178.262 lei, recepționate în data de 16.12.2019;
  • a fost întocmit contractul de prestări servicii pentru realizarea PAC, POE, PTE+DE+CS și asistenta tehnică la data de 17.07.2020, în valoare de 690.200 lei, cu termen de execuție de 4 luni, recepția proiectului tehnic a fost întarziată de o serie de constrângeri generate de situația pandemică;
  • la data de 25.03.2021 a fost obținută Autorizația de construire pentru lucrările care urmează a fi realizate pentru reabilitarea sediului Filarmonicii Moldova Iași, valoarea lucrărilor de reabilitare, conform proiectului tehnic de executie este de 55.535.970,42 lei.

 

„Clădirea Filarmonicii Moldova Iași este unul dintre obiectivele patrimoniale ale județului pe care ne dorim foarte mult să îl reabilităm pentru a crea un spațiu sigur și modern pentru desfășurarea actului cultural. Proiectul adoptat astăzi este o etapă necesară în procesul de reabilitare a clădirii. Sper să identificăm cât mai curând o sursă de finanțare, fie prin PNRR, fie prin POR, pentru a susține acest proiect. Cultura a devenit un motor al economiei vii, care generează evenimente, atrage turiști, creează emulație și avem nevoie să integrăm mai mult această latură în strategia de dezvoltare generală a județului.” a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.