Elevii lui Costel Enache au încheiat la egalitate ultimul meci oficial disputat în acest an, după o remiză albă în faţa lui CS Comunal Şelimbăr, formaţie nou promovată în această vară în cel de-al doilea eşalon al ţării. În meciul care a avut loc, sâmbătă, la Avrig (localitate situată la 25 de kilometri de Sibiu), ieşenii au făcut din nou un joc slab, fiind dominaţi de o grupare foarte disciplinată tactic. Deşi aveau nevoie de victorie pentru a mai spera la prinderea ultimului loc de play off, oaspeţii nu au avut, practic, nicio ocazie clară de gol, poate în afara celei semnate în min. 71 de Sekou Camara, care a trimis imprecis, cu capul, balonul centrat de pe partea dreaptă de Asăvoaie. Politehnica Iaşi bifează astfel cel de-al treilea rezultat consectiv de 0-0, după cele cu Ripensia Timişoara (în deplasare) şi Unirea Dej (săptămâna trecută în Copou). În urma acestui rezultat, ieşenii şi-au luat adio de la play off, urmând că după încheierea sezonului regulat, din care au mai rămas de disputat, anul viitor, trei etape (cu FC Braşov şi AFC Astra Giurgiu în Copou şi cu CSA Steaua Bucureşti în deplasare), aceştia să lupte pentru evitarea retrogradării în Liga 3.
CS Comunal Șelimbăr: Gal – Monea, Natea, Vișa, Tătar – Cărăruș, Boboc, Vecerdea (min. 77 Luca), Ciocâlteu – Yameogo (min. 85 Curtean), Cîrstean (min. 82 Suciu).
Poli Iași: Brînză – Onea, Okan (min. 76 Cană), Plămadă, Serediuc (min. 81 Aftanache) – Chiorean (min. 87 Târşa) – Fr. Cristea, Al. Stan, Stoenac (min. 76 Asăvoaie), Defta (min. 76 Pelivan) – Camara.
În celelalte meciuri din etapa a XVI-a s-au înregistrat rezultatele: Concordia Chiajna – FC Hermannstadt 0-0, FC Braşov – Unirea Constanţa 4-2, Unirea Slobozia – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0, Dunărea Călăraşi – Dacia Unirea Brăila 3-1, AFC Astra Giurgiu – Politehnica Timişoara 0-2, Unirea Dej – Metaloglobus Bucureşti 1-0, CSA Steaua Bucureşti – FC Buzău 1-0. Întâlnirea Ripensia Timişoara – FK Csiksereda Miercurea Ciuc va avea loc luni 6 decembrie (ora 15.30), iar derby-ul Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti marţi, 7 decembrie (ora 17.00).
Clasamentul, înaintea ultimelor trei etape din sezonul regulat, arată astfel: 1. Petrolul Ploieşti – 39 p, 2. FC Hermannstadt – 35 p, 3. Universitatea Cluj – 33 p, 4. Concordia Chiajna – 32 p, 5. FC Buzău – 28 p, 6. CSA Steaua Bucureşti – 28 p, 7. Unirea Slobozia – 24 p, 8. FK Csiksereda Miercurea Ciuc – 23 p, 9.CS Comunal Şelimbăr – 23 p, 10. Unirea Dej – 22 p, 11. Metaloglobus Bucureşti – 22 p, 12. Politehnica Iaşi – 21 p, 13. Ripensia Timişoara – 21 p, 14. Politehnica Timişoara – 20 p, 15. Viitorul Pandurii Târgu Jiu – 20 p, 16. FC Braşov – 12 p, 17. Unirea Constanţa – 8 p, 18. Dunărea Călăraşi – 7 p, 19. AFC Astra Giurgiu – 5 p, 20. Dacia Unirea Brăila – 2 p.