A trecut și Moș Nicolae pe la noi ca și cum ar mai fi trecut o veste bună, greu de memorat într-un timp așa de scurt. A trecut și mai apoi s-a dus, de parcă nu ar fi fost niciodată vorba despre acest Moș cu ghetele pline de daruri, de clipe greu de ignorant, mai ales că, în astfel de timpuri, este foarte important să ai cel puțin coloana vertebrală dreaptă sau bățoasă cum se mai spune. Pentru a nu înșela pe nimeni putem spune că Moș Nicolae are în construcția sa și Yin și Yang astfel încât este îndreptățit să transforme răul în bine, lucru care contează. Nuielușa Moșului joacă rolul baghetei magice, această prelungire a mâinii înspre minune. Ceea ce se întâmplă acum ține de intuiția îngerului de a se pune la dispoziția celui pe care el îl reprezintă sau în va reprezenta la Judecata de Apoi, în calitate de Înger Păzitor.
Suntem atât de aproape de perfecțiune că ne speriem dintr-o data, fâștâcindu-ne într-atât încât ne curge saliva pe la colțurile gurii, gândind că astfel suntem îndreptățiți să ne ungem cu mir trupul și mai ales sufletul împăiat cu veșnicie.
Luăm o pauză de bucurie, pregătindu-ne pentru următorul Moș care ne pune față în față cu Nașterea lui Iisus Hristos, în postura Preafericirii care contează și care ne aduce în prim plan sacrificiul Mântuitorului pentru iertarea păcatelor noastre.
Avem nevoie de unitatea care reușește singură să ne multiplice forța, să ne facă inexpugnabili punându-ne în postura celor care înțeleg de unde și până unde poate să țină o respirație oprită, în deplină securitate cu viața noastră cea de toate zilele.
Privim în noi cum am privi orizontul, linia care ne separă văzutul de nevăzut, acolo unde cerul se unește cu marea sau pur și simplu acolo unde cerul se aruncă în mare.
Am scăpat de obsesia care ne devoră, de setea de răzbunare care ne usucă gâtul, am scăpat de pedeapsa uscării ochilor în lacrimile care ne inundă, am scăpat de moartea prin ardere, de arsura care ne face singurătatea scrum
Am scăpat înstrăinându-ne până la necunoaștere, de la mine spre tine, de la tine spre mine, astfel încât între noi să încapă tot universal, așa cum într-o rană poate să încapă întreaga durere, fără ca să ne dăm seama că încă mai trecem pe picioarele noastre prin viață.
Cumințenia pământului începe să facă parte din noi fără ca Brâncuși să aibă ceva împotrivă. De fapt, Creatorul își pune stăpânire pe opera sa, până la predarea ei privitorilor, celor care reușesc prin simțuri rescrierea ei și dincolo de vrerea autorului. Opera nu-i mai aparține din moment ce aceasta a fost predată consumatorilor, fără a fi însă înstrăinată.
Nu putem să ignorăm pandemia care se pare că încearcă să ne sufle în ceafă ori de câte ori credem că am trecut pe celălalt mal.
Mai multe oraşe din Portugalia, printre care capitala Lisabona şi Porto, au anunţat că din cauza valului cinci al pandemiei COVID-19 anulează marile evenimente care urmau să se desfăşoare în aer liber în noaptea de Anul Nou, relatează vineri agenţia EFE.
Şi alte oraşe, printre care Braga, Nazaré sau Albufeira, s-au alăturat iniţiativei care include anularea evenimentelor în aer liber, precum concerte sau focuri de artificii, măsură luată şi anul trecut în contextul pandemiei pentru a evita adunările mari de lume ce favorizează transmiterea virusului.
Deşi are circa 86% din populaţie vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, Portugalia a înregistrat în ultimele zile o creştere exponenţială a infectărilor şi spitalizărilor, fiind în plus detectate şi 19 cazuri de infectare cu noua variantă Omicron a coronavirusului.
Guvernul portughez a declarat pe 1 decembrie „starea de calamitate”, ce va fi în vigoare cel puţin până pe 20 martie, şi a instituit o serie de restricţii.
Certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul în restaurante şi în alte spaţii închise, precum săli de sport sau cazinouri. Pentru activităţile de divertisment sau accesul pe stadioane şi la alte mari evenimente este necesar şi un test negativ, în plus faţă de certificatul de vaccinare.
Restricţiile vor fi sporite în săptămâna 2-9 ianuarie, când activităţile de divertisment nocturn vor fi interzise şi telemunca va fi obligatorie, iar elevii vor reveni la şcoală cu o săptămână mai târziu.
Această precauție ne pune în situațiade „a sufla și în iaurt” sperând că astfel vom reuși în cele din urmă să ieșim din sărbătoare pe picioarele noastre și nu cu picioarele înainte.
ADI CRISTI