Premiile Academiei pentru 2019 – miercuri, în format hibrid; Mirel Taloş şi Anca Damian, printre laureaţi

Premiile Academiei Române pentru anul 2019 vor fi decernate, miercuri, în format hibrid, printre laureaţi numărându-se scriitorul Mirel Taloş, Premiul „Ion Creangă” pentru romanul „Undeva în Transilvania”, şi regizoarea Anca Damian, pentru lung-metrajul de animaţie „Călătoria fantastică a Maronei” (coproducţie România, Franţa, Belgia).

„Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române, în format hibrid, cu participarea membrilor Adunării Generale şi a premianţilor”, precizează Biroul de comunicare al Academiei Române într-un comunicat transmis AGERPRES.

Ca în fiecare an, domeniile avute în vedere sunt reprezentate în cadrul celor 14 secţii ştiinţifice ale Academiei Române, şi anume: literatură şi filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, ştiinţe tehnice, tehnologia informaţiei, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, sociologie, psihologie, filosofie, arte plastice, teatrale şi muzicale.

În cadrul evenimentului, care începe la ora 10,00, Academia Română va acorda nouă diplome „Meritul Academic” şi opt diplome „Distincţia Culturală” unor instituţii şi personalităţi ale lumii culturale şi academice, printre care Centrul de Studii Transilvane, jurnalista şi realizatoarea de televiziune Lucia Hossu-Longin, actorii George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern. AGERPRES