Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat joi că a primit o variantă a proiectului privind certificatul verde, pe care o va analiza cu specialiştii partidului, precizând că PNL nu susţine testarea gratuită nelimitată a celor care nu vor să se vaccineze şi că nu vede de ce ar fi schimbată propunerea, agreată până acum, cu testarea gratuită 45 de zile.
Liderul liberalilor speră că nu se va tergiversa adoptarea acestui proiect.
„Ministerul Finanţelor trebuie să spună dacă bugetul permite. Deocamdată, am primit o variantă a acestui proiect de lege, nu am discutat-o cu colegii mei specialişti, astăzi o să o discutăm, să vedem, dar ca principiu ştiţi opinia mea: nu poţi să susţii nelimitat o astfel de cheltuială atunci când există un vaccin gratuit, iar soluţia de a depăşi pandemia este vaccinarea, nu testarea. Sunt cazuri speciale în care oamenii nu se pot vaccina, înţelegem, dar în rest nu este nicio soluţie şi trebuie să pornim de la principiul de bază ce am dori de la acest certificat verde: acela de a creşte rata de vaccinare. Dacă oferim o testare gratuită nelimitat, rata de vaccinare nu o să mai crească. (…) V-am spus eu ce susţin şi PNL nu va susţine o astfel de variantă. Nu avem o dată când vom discuta în coaliţie. Dacă este mâine, vom aborda această chestiune”, a adăugat Florin Cîţu.
Întrebat cât timp ar putea statul să susţină plata acestor teste, Cîţu a răspuns: „45 de zile. A fost agreată, nu înţeleg de ce ne-am duce mai departe. Am agreat, domnul Rafila a spus da. Nu văd argumente pentru care am schimba acea variantă, (…) mi se pare un timp rezonabil pentru care cei care nu s-au vaccinat încă să se vaccineze”.
„În acelaşi timp, vorbim de ceva vreme de această lege, de certificatul verde, refuz să cred că acei care nu s-au vaccinat acum două sau trei săptămâni au vreo scuză, trebuie să se vaccineze”, a adăugat liderul PNL.
Despre posibilitatea ca acest proiect să treacă prin Parlament până la sfârşitul sesiunii, Cîţu a menţionat: „Eu înţeleg că asta e. Eu sper că nu este doar o tactică de a tergiversa aplicarea certificatului verde, sper să avem majoritate în Parlamentul României, nu ar trebui să fie o problemă, teoretic. În practică se mai întâmplă lucruri”. AGERPRES